Votul „împotrivă” dat joi în Parlamentul European de eurodeputaţii PSD-ALDE, în cazul mecanismului privind funcţionarea statului de drept, dovedeşte fără vreo urmă de îndoială agenda anti-europeană a acestei coaliţii, care este preocupată obsesiv de protejarea infractorilor şi care neglijează în mod criminal interesele celorlalţi cetăţeni ai României, afirmă preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ludovic Orban mai subliniază, într-o declaraţie remisă presei, că poziţia PSD-ALDE arată perspectivele pe care le are această grupare, respectiv continuarea asaltului toxic împotriva independenţei Justiţiei, pentru compromiterea statului de drept şi a luptei împotriva corupţiei. 

„Justificarea votului demonstrează că PSD-ALDE intenţionează să menţină Mecanismul de Cooperare şi Verificare, care nu poate fi ridicat decât prin îndeplinirea recomandărilor Comisiei Europene, să compromită şansa de aderare la Spaţiul Schengen sau la Zona Euro şi să izoleze complet România de celelalte state membre ale Uniunii Europene. În ansamblu, contrar celor clamate în mod ipocrit de premierul Dăncilă chiar în plenul Parlamentului European, PSD-ALDE le propune românilor o agendă anti-europeană dominată de interesele lui Liviu Dragnea, care, de altfel, este cercetat în legătură cu fraudarea de fonduri UE”, susţine liderul PNL.

El precizează că „cifrele votului arată, negru pe alb, izolarea deplină a PSD-ALDE în propriile familii politice europene şi explică de ce aceşti europarlamentari sunt incapabili să reprezinte România în Parlamentul European”. Astfel, 85% din grupul S&D, unde PSD este membru, a votat în favoarea mecanismului referitor la statul de drept, în acelaşi mod votând 96% din grupul ALDE european.

„Trebuie menţionat că votul de ieri din Parlamentul European a fost unul de mandat, privitor la negocierea acestui mecanism cu Comisia European şi Consiliul UE, insistându-se ca în cazul unei suspendări a fondurilor europene să nu fie afectaţi beneficiarii finali – adică obligativitatea ţării în cauză de a compensa fondurile pentru proiecte din bugetul naţional – iar criteriile pentru aplicarea acestui mecanism să fie clar definite. Avertizăm Guvernul Dăncilă să nu facă greşeala ca în pasul următor, respectiv stabilirea poziţiei Consiliului UE, prin Consiliul de Afaceri Generale, să blocheze sau să tergiverseze procesul european de legiferare. Un astfel de gest va avea consecinţe extrem de grave asupra imaginii României şi nu va fi lipsit de reacţii!”, mai afirmă Ludovic Orban.

Liderul PNL precizează că poziţia Partidului Naţional Liberal de a vota în favoarea mandatului pentru aplicarea mecanismului privind statul de drept se bazează pe obiectivul asumat de a ridica Mecanismul de Cooperare şi Verificare, prin îndeplinirea recomandărilor Comisiei Europene, de a respecta şi consolida statul de drept, independenţa Justiţiei şi lupta împotriva corupţiei, adică de a realiza angajamentele luate de România la momentul aderării la UE.

„De altfel, o asumare a guvernării de către Partidul Naţional Liberal va duce la implementarea cu celeritate a recomandărilor Comisiei de la Veneţia, a celor cuprinse în Raportul MCV şi în Rezoluţia Parlamentului European din 13 noiembrie 2018 în privinţa Legilor Justiţiei, Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, precum şi la remedierea dezechilibrelor instituţionale generate de PSD-ALDE”, mai afirmă Orban.

Zece social-democraţi români au votat, joi, împotriva raportului referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia bugetului Uniunii în cazul unor deficienţe generalizate în aceea ce priveşte statul de drept în ţările membre propus de Eider Gardiazabal Rubial (social-democraţi) şi Petri Sarvamaa (creştin-democraţi).

Din grupul S&D au votat „împotrivă” Andi Cristea, Doru Frunzulică, Maria Grapini, Dan Nica, Ioan-Mircea Paşcu, Emilian Pavel, Răzvan Popa, Ciprian Tănăsescu, Claudia Ţapardel şi Gabriela Zoană.

 
Deşi liderul ALDE, Guy Verhofstadt, a fost „pentru”, Norica Nicolai şi estonianul Igor Gräzin au fost singurii din grup care au respins ideea.
 
„Pentru” au votat Monica Macovei (ECR), cea mai mare parte a grupurilor PPE, între care românii Daniel Buda, Marian-Jean Marinescu, Siegfried Mureşan, Cristian Preda şi Theodor Stolojan, şi S&D, cu Damian Drăghici singurul român.
 
Cei mai mulţi europarlamentari unguri din grupul PPE au respins propunerea.
 
Proiectul de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia bugetului Uniunii în cazul unor deficienţe generalizate în aceea ce priveşte statul de drept în ţările membre a fost adoptat joi în Parlamentul de la Strasbourg.
 
Din 624 de voturi exprimate, 397 au fost în favoarea proiectului, iar 158, împotrivă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.