Premierul Ludovic Orban a declarat, întrebat ce îl recomandă pe Traian Berbeceanu pentru funcţia de prefect al Capitalei, că acesta este un om integru, ferm şi care acţionează în baza legii. Şeful Executivului a adăugat că Traian Berbeceanu va fi un prefect foarte bun la Bucureşti pentru că are capacitatea de conduce forţele de ordine şi de a gestiona situaţiile de criză.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Cariera pe care a avut-o până astăzi, faptul că e un om corect, cinstit, ferm, care acţionează în baza legii şi prefectul trebuie să fie cel care asigură respectarea legii. E un om integru, care are capacitatea de a conduce toate forţele de ordine, care are capacitatea de a gestiona situaţiile de criză. Ca atare cred că Traian Berbeceanu va fi un prefect foarte bun la Bucureşti”, a afirmat Ludovic Orban, chestionat vineri ce îl recomandă pe Traian Berbeceanu pentru funcţia de prefect al Capitalei.

Fostul prefect al Capitalei Gheorghe Cojanu, schimbat din funcţie cu Traian Berbeceanu la şedinţa de joi seara a Guvernului, a fost detaşat ca inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG). Instalarea în funcţie a lui Traian Berbeceanu este programată la ora 12.30, în prezenţa ministrului de Interne, Marcel Vela.

De asemenea, potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Nicoleta Matilda Goleac nu mai este subprefect al Capitalei. Ea este candidat la Bucureşti pe lista PSD, pe locul al cincelea la Camera Deputaţilor. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.