Premierul Ludovic Orban a anunţat că va merge lunea viitoare în Parlament pentru a prezenta măsurile pentru gestionarea pandemiei de coronavirus în ceea ce priveşte posibilitatea deschiderii şcolilor şi organizării alegerilor locale, însă îi va fi destul de greu să acopere toate temele, având în vedere „cele cinci minute pe care mi le acordă, cu mare generozitate, conducerea Camerei Deputaţilor”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Am prezentat raportul privind starea de urgenţă, conform legii şi hotărârii Parlamentului. Oricând ni se solicită un raport privitor la starea de alertă îl prezentăm şi eu mă prezint, am fost chemat, luni, dar am fost chemat pe mai multe subiecte: deschiderea şcolilor, organizarea alegerilor, acolo, în cele cinci minute pe care mi le acordă, cu mare generozitate, conducerea Camerei Deputaţilor, îmi va fi foarte greu să mă refer la toate temele, dar voi încerca”, a afirmat Ludovic Orban marţi, după întâlnirea cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas şi Federaţia Solidaritatea Sanitară la Ministerul Sănătăţii.

Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a anunţat luni că, alături de şeful interimar al Senatului Robert Cazanciuc i-a scris premierului Ludovic Orban pentru a veni în Parlament ca să prezinte măsurile pentru împiedicarea răspândirii COVID-19. El a precizat că şeful Executivului trebuie să arate „ţării un plan detaliat pentru gestionarea pandemiei, începerea şcolii şi organizarea alegerilor”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.