Deputatul Ludovic Orban consideră că nu s-ar impune arestarea preventivă a persoanei care a vandalizat autoturisme în timpul protestului care a avut loc marţi la Parlament. "Poţi să întocmeşti dosar penal, dar nu te apuci să-l arestezi preventiv”, afirmă Orban, după ce povesteşte că maşina unuia dintre colegii săi deputaţi care îi susţin noul proiect politic a fost lovită şi vopsită cu spray.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Să ceri arestare preventivă pentru om - bun, a dat cu spray pe maşină, este fără discuţie afectarea unui bun, poţi să întocmeşti dosar penal - dar nu te apuci să-l arestezi preventiv. Sunt nişte reguli care stabilite prin cod în materie de condiţiile care reclamă arestarea preventivă. Mi se pare o reacţie exagerată, care într-un fel vine după o critică destul de severă care a fost adusă la adresa Jandarmeriei pentru modul în care a asigurat dispozitivul de jandarmi", a afirmat Ludovic Orban, miercuri seară, la România TV.
 
Afirmaţia a fost făcută după ce, în aceeaşi emisiune, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor a povestit că maşina unui coleg al său, fostul deputat liberal George Ionescu, care este împotriva certificatului verde COVID, a fost avariată în urma protestelor care au avut loc marţi la Parlament. El a spus că autoturismul a fost lovit şi pictat cu vopsea pe parbriz, în spate şi pe laterale. 
 
"Ce or fi avut cu maşina lui, chiar nu înţeleg, serios! Ce or fi avut cu maşina lui nu pricep. Apropo de intrare. Este adevărat că au fost protestatari care au încercat să forţeze intrarea dinspre Izvor. (...) Dar înainte - şi asta am văzut-o cu ochii mei - înainte, pe alte intrări, s-a permis unor grupuri care erau evident, dintre protestatari, să intre în curtea interioară a Parlamentului. Fac o paranteză: personal, eu cred că nu are ce să caute gardul în jurul Parlamentului. Dacă te uiţi la parlamentele statelor democratice, parlamentele sunt deschise, fără gardurile ale care îţi arată de parcă e unitate militară”, a mai afirmat Orban. 
 
El a declarat că au fost primite în curtea Legislativului "grupuri de patru-cinci oameni" şi se vedea că aceştia sunt dintre manifestanţi, căci unii dintre ei aveau steaguri.
 
Bărbatul suspectat că a distrus patru autoturisme, la Palatul Parlamentului, marţi, după ce le-a vopsit cu spray, susţine că sunt multe exagerări legate de acest eveniment, iar autoturismele nu sunt devastate. El afirmă că nu are ce să îşi reproşeze.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat, marţi, că, în urma incidentelor de la Palatul Parlamentului, se fac cercetări şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi violarea sediului profesional, iar din anchetă a reieşit că 14 persoane de la organizaţii autointitulate civice şi de la un grup parlamentar s-au erijat în organizatori ai manifestării, fiind date sancţiuni de 140.000 de lei.  

Poliţia Capitalei a transmis că două persoane au fost reţinute. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.