Ministrul de Interne, Lucian Bode a salutat, marţi, rezultatelor evaluării UBB în urma analizei asupra tezei sale de doctorat, el afirmând că verdictul UBB este că ”teza sa de doctorat este în regulă, iar titlul de doctor acordat în anul 2019 este menţinut”. Ministrul mai spune că în urma verificărilor, Comisia de Etică a UBB i-a recomandat remedierea erorilor de citare care au survenit în cuprinsul a mai puţin de 7 pagini (2.95%) din totalul celor 220 de pagini ale tezei. Bode mai precizează că, din respect pentru comunitatea academică, împreună cu editura, va revizui printr-o erată erorile de citare problematice din cele 7 pagini, cu toate că nu are această obligaţie legală şi îi acuză pe ”politicienii dactilografi din USR care l-au copiat de zor la bibliotecă că s-au făcut de râs”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Doresc să salut publicarea rezultatelor evaluării UBB în urma analizei asupra tezei mele de doctorat. Verdictul UBB: Teza mea de doctorat este în regulă, iar titlul de doctor acordat în anul 2019 este menţinut. Recent, UBB s-a pronunţat în legătură cu respectarea normelor de redactare academică în teza mea de doctorat, iar rezultatul verificărilor nu schimbă cu nimic evaluările iniţiale ale tezei”, spune ministrul de Interne.

Lucian Bode afirmă că, ”în urma verificărilor, Comisia de Etică a UBB i-a recomandat remedierea erorilor de citare care au survenit în cuprinsul a mai puţin de 7 pagini (2.95%) din totalul celor 220 de pagini ale tezei”.

”În niciun moment nu mi-am însuşit ideile altora şi nici nu am dat impresia că-mi aparţin”, afirmă ministrul Bode.

El dă ca exemplu ”Rezoluţia conducătorului de doctorat din 23 septembrie 2018 şi conţinutul raportului de similitudine potrivit cărora teza sa de doctorat NU conţine preluări neautorizate, decizia Comisiei de sociologie, ştiinţe politice şi administrative a CNATDCU prin care în data de 11 iulie 2019 a fost validată teza mea de doctorat în vederea emiterii ordinului de ministru, concluziile analizei comisiei de specialişti ai Şcolii Doctorale Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate din cadrul UBB care în urma studierii tezei şi consultării celui mai recent raport anti-plagiat au concluzionat că valorile coeficienţilor de similitudine se încadrează în limitele legale, Hotărârea nr. 7 din 28 octombrie 2022 a Comisiei de Etică a UBB care a analizat teza mea şi s-a pronunţat sub presiuni politice de neimaginat asupra existenţei unor abateri de la normele de etică într-un procent de 2.95% - adică în mai puţin de 7 pagini din totalul celor 220 de pagini”.

”Ţinând cont de observaţiile şi concluziile finale ale hotărârii Comisiei de Etică a UBB potrivit cărora fragmentele identificate ca fiind problematice reprezintă aproximativ 1923 de cuvinte din totalul de 65.000 de cuvinte ale tezei (2.95 %), prin procedura de verificare realizată în 24 octombrie 2022 nu s-au identificat elemente de noutate faţă de prima verificare a tezei realizată cu ocazia susţinerii tezei în anul 2018”, consideră Lucian Bode.

El menţionează că ”textele originale din care s-au preluat fragmente sunt citate în corpul tezei şi în referinţe şi nu rezultă cu certitudine intenţia vădită de încălcare a regulilor şi tehnicilor de citare academică”. ”

Citarea eronată este considerată o deviere de la normele de redactare academică şi trebuie corectată. Rareori redactarea unei lucrări complexe este perfectă, iar eratele şi corecţiile sunt mijloace absolut normale de îndreptare publică şi transparentă a unor erori. Din respect pentru comunitatea academică, împreună cu editura, voi revizui printr-o erată erorile de citare problematice din cele 7 pagini, cu toate că nu am această obligaţie legală”, afirmă Bode.

El continuă: ”Aşadar, politicienii dactilografi din USR care m-au copiat de zor la bibliotecă s-au făcut de râs. Situaţia în care se află este penibilă şi ridicolă! Este un maxim de superficialitate de care au dat dovadă. Am văzut de-a lungul timpului că folosesc această schemă de compromitere, creează o poveste, apoi o vând în online indiferent de consecinţe pentru că la final nu îi interesează dacă se verifică sau nu adevărul. Tot ce fac ei are doar un scop electoral, motiv pentru care fabrică un „adevăr” doar al lor pe care îl promovează sperând să câştige puncte electorale”, mai scrie Bode.

 

Comisia de etică a Universităţii ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca a constatat că teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, are ”abateri de la bunele norme de publicare”, mai exact erori de citare şi unele fragmente plagiate.

”Nu rezultă cu certitudine că plagiatul a fost unul intenţionat sau mai degrabă a derivat din necunoaşterea/neaplicarea tehnicilor de citare (…). Acest lucru nu schimbă concluzia că există fragmente plagiate”, se arată în concluziile Comisiei. Fragmentele identificate ca având probleme de tip plagiat reprezintă 2,95% din teză. ”În cazul de faţă, considerăm că analiza sesizărilor a fost una obiectivă, dincolo de presiuni mediatice sau politice”, au transmis reprezentanţii UBB.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.