Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat joi la Oradea, despre violenţele de la protestul AUR din faţa Parlamentului, din urmă cu o zi, că poate că cei care criticau iniţiativa legislativă a prermierului şi a lui cu privire la modificarea Codului Penal astăzi le dau dreptate. El a mai spus că este regretabil ce s-a întâmplat dar forţele de ordine au acţionat din punctul lui de vedere impecabil, nu au exagerat şi au reuşit să păstreze în siguranţă perimetrul de protecţie a Palatului Parlamentului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Poate că cei care criticau iniţiativa legislativă a domnului prim-ministru şi a mea cu privire las modificarea Codului Penal astăzi ne dau dreptate. Este absolut normal să asiguri cadrul legal pentru a protesta într-un mod paşnic, dar în momentul în care protestul devine unul violent, în momentul în care tu vii la protest cu muniţie, în momentul când vii la protest cu gândul şi cu mesaje de a ataca un demnitar sau orice cetăţean din ţara asta, protestul este unul violent, care trebuie să fie sancţionat pe măsură. Cred că autoritatea statului trebuie întîrită, cred ăc legislaţia trebuie întărită în acest sens, trebuie modernizată pentru a da forţelor de ordine să acţioneze în parametrii anilor 2023, pentru că Jandarmeria funcţionează astăzi după o lege, din punctul meu de vedere, învechită”, a spus Bode. 

El a arătat că ”timp de şase luni de zile autorităţile statului pot identifica participanţii la acest protest neauorizat, neasumat şi pot fi sancţionaţi”. 

”Până la acest moment au fost sancţionaţi 45 de participanţi cu amenzi însumate, contravenţionale, la aproximativ 50.000 de lei. De asemenea au fost întocmite patru dosare penale, până în acest moment. Legat de cele două dosare penale întocmite în urma agresiunii la adresa celor doi demnitari, parlamentari, după discuţia pe care colegii mei de la Poliţie au avut-o atât cu domnul Orban cât şi cu domnul Botond, au spus că îşi rezervă dreptul de a depune în termenul legal o plângere penală”, a arătat el. 

Ministrul a mai spus că în interiorul Palatului Parlamentului există o instituţie care răspunde de securitatea celor care intră în acest perimetru, poate şi acolo măsurile de securitate trebuie revizuite pentru că ”e inadmisibil să ajungi să intri în Parlamentul României cu muniţie, cu droguri”. 

”Este regretabil ce s-a întâmplat dar forţele de ordine au acţionat din punctul meu de vedere impecabil, nu au exagerat şi au reuşit să păstreze în siguranţă perimetrul de protecţie a Palatului Parlamentului, iar cei care s-au dedat la acte de violenţă vor plăti”, a arătat Lucian Bode. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.