Deputatul PNL Lucian Bode, secretar general al PNL, a declarat luni, la ceremonia amplasării bustului turnat în bronz al lui Iuliu Maniu în faţa sălii de plen din Camera Deputaţilor, că trebuie să dovedim că morala şi politica sunt compatibile, şi în zilele noastre, nu doar în timpuri istorice şi să facem politică cu decenţă, cu gândul mereu la cei care i-au ales.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Vorbesc cu emoţie şi recunoştinţă despre Iuliu Maniu, despre sălăjeanul dedicat până la jertfa supremă idealului naţional şi despre sălăjeanul patriot cu o viziune europeană. Luciditatea şi tenacitatea lui Iuliu Maniu, care i-au impresionat până şi pe adversarii politici, i-au fost formate în familie şi printr-o educaţie morală riguroasă. Dârzenia i-a fost întărită de lupta pentru drepturile românilor în Imperiul Austro-Ungar. Ce răspundere uriaşă apoi pentru Iuliu Maniu, după 1 decembrie 1918, să conducă Consiliul Dirigent al Transilvaniei şi să devină urmaşul lui Gheorghe Pop de Băseşti - „Bătrânul Naţiei” cum îl numea Nicolae Iorga - la conducerea Partidului National Român”, a transmis deputatul PNL.

Lucian Bode a precizat că, ”în opoziţie sau la putere în România democratică întregită, în tabăra pro-aliată contra Germaniei naziste şi a lui Antonescu şi, în cele din urmă, în temniţa de la Sighet, îndrăzneala şi curajul i-au fost susţinute de o credinţă creştină profundă pe care însă Iuliu Maniu nu o scotea la paradă. Credinţa l-a susţinut până în ceasul morţii, în 1953, la Sighet”.

”Jertfa lui Iuliu Maniu la Sighet, ca şi a lui Dinu Brătianu, a fost una asumată. Această jertfă a arătat că liderii legitimi ai României democratice nu şi-au plecat capul în faţa totalitarismului şi ocupaţiei sovietice. Prin toată viaţa şi acţiunile sale, Iuliu Maniu a arătat clar că destinul României este inseparabil de cel al civilizaţiei euroatlantice, că adevăratul patriotism românesc este acela care are deschidere către Occident. În anul Iuliu Maniu, si nu doar cu această ocazie, să reflectăm şi la timpul scurt şi puţinătatea mijloacelor de care oamenii mari ai acelor vremuri au dispus în faţa provocărilor uriaşe ale perioadei interbelice. Vom înţelege astfel că noi dispunem de instituţii şi garanţii pe care ei doar le imaginau. Şi atunci vom preţui la adevărata ei valoare reuşita integrării în comunitatea euroatlantică, care a împlinit, după decenii, viziunea lor de a plasa România în inima civilizaţiei occidentale”, a precizat Bode.

El a arătat că ”în anul 2023, prin cei 150 de ani de la naştere si 70 de ani de la moartea Sfinxului de la Bădăcin, ne aduce în prim plan o personalitate care trebuie să ne fie reper, nouă şi tinerelor generaţii”.

”Să-i cinstim memoria cum se cuvine şi să-i urmăm exemplul. Să dovedim că morala şi politica sunt compatibile, şi în zilele noastre, nu doar în timpuri istorice. Să facem politică cu decenţă şi cu gândul mereu la cei care ne-au ales”, a mai spus Lucian Bode în discurs.

Bustul turnat în bronz al lui Iuliu Maniu, personalitate marcantă a vieţii politice româneşti, a fost amplasat, luni, în faţa sălii de plen (nivel P1).

Evenimentul a avut loc în marja acţiunilor cu caracter festiv care se desfăşoară cu ocazia Zilei Naţionale a României - când se serbează 105 ani de la Marea Unire – şi pune în valoare, totodată, adoptarea, de Parlamentul României, a Legii nr. 195/2023, prin care se instituie anul 2023 ca ”Anul Iuliu Maniu”. La nivelul P1 mai sunt amplasate busturi ale unor mari oameni politici şi de stat, precum Gh. I. Brătianu, Alexandru Vaida Voevod, Mihail Kogălniceanu, Regele Carol I, Ion. I. C. Brătianu, Nicolae Golescu sau Take Ionescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.