Senatorul PSD Liviu Pop a declarat, la RFI, că un om care a făcut studiile de Drept la distanţă, precum Eugen Nicolicea, poate fi ministru al Justiţiei. "Nu cred că este un handicap în România, dacă cineva a făcut studii la distanţă, este mai deştept sau mai puţin deştept decât unul care a făcut studii la zi. (...) e important să ştie să ia decizii corecte, pentru că deciziile până la urmă în conformitate cu programul de guvernare vor afecta şi viaţa românilor şi viaţa PSD", a spus Pop, care consideră că nu trebuie "să ne uităm în dulapul cu cadavre, cu ghilimelele de rigoare, să vedem ce are fiecare în spate, ce-l recomandă, cât de frumos este, cât de înalt, cât de slab, cât de bine vorbeşte sau nu vorbeşte".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebat până când va aştepta PSD un răspuns în privinţa remanierii Guvernului Dăncilă, Liviu Pop a spus: "Din punctul meu de vedere, preşedintele statului ar fi trebuit vineri să dea acest răspuns, nu să întârzie nepermis de mult o decizie care într-adevăr în conformitate cu Constituţia nu pune un termen preşedintelui. Dar dacă aveam un preşedinte interesat de soarta acestei ţări, în momentul în care se face o propunere din partea coaliţiei de guvernare, absolut normal trebuie să spui da, sunt de acord sau dacă nu sunt de acord, de ce nu sunt de acord. Nedând acest răspuns vineri, eu mă aştept ca astăzi să fie ultimul termen. Dacă nu, mâine prin procedură parlamentară se poate rezolva această problemă (...). Dacă moftul preşedintelui continuă pe acest subiect al blocării activităţii Guvernului, vom clarifica acest moft în Parlament, conform Constituţiei, pentru că până la urmă votul poporului contează".

Pop a mai spus, răspunzând unei întrebări, că toţi cei care sunt în funcţii publice au o problemă de imagine.

"În schimb, un ministru nu poate de capul lui să ia decizii în Guvern. Orice act normativ trebuie propus şi susţinut de premierul în exerciţiu. Deci un ministru este o cheie într-o ecuaţie guvernamentală (...). Eu am încredere în toţi cei care intră în funcţie, le analizez deciziile şi eu cred că asta trebuie să facă fiecare cetăţean, nu să ne uităm în dulapul cu cadavre, cu ghilimelele de rigoare, să vedem ce are fiecare în spate, ce-l recomandă, cât de frumos este, cât de înalt, cât de slab, cât de bine vorbeşte sau nu vorbeşte. Evident, nu voi susţine niciodată jignirile", a afirmat Liviu Pop.

El a susţinut, referitor la Nicolicea, că nu vede o problemă legată de studii.

"Nu văd o problemă legată de studii. Avem foarte mulţi medici, ingineri, care au făcut studii la distanţă. Nu cred că este un handicap în România, dacă cineva a făcut studii la distanţă, este mai deştept sau mai puţin deştept decât unul care a făcut studii la zi. (...) Da, cu siguranţă va fi un ministru mai bun decât Monica Macovei (...). Vă repet pentru ultima dată, e important să ştie să ia decizii corecte, pentru că deciziile până la urmă în conformitate cu programul de guvernare vor afecta şi viaţa românilor şi viaţa PSD", a afirmat Pop.

Premierul Viorica Dăncilă a trimis, miercuri seară, la Cotroceni propunerea de revocare a lui Tudorel Toader de la Ministerul Justiţiei şi demisiile Rovanei Plumb şi Nataliei Intotero, candidaţi la europarlamentare, de la Ministerul Fondurilor Europene, respectiv, de la cel al Românilor de Pretutindeni.
 
De asemenea, a trimis şi propunerile de înlocuitori: Eugen Nicolicea (Justiţie), Oana Florea (Fonduri Europene) şi Liviu Brăiloiu (Ministerul pentru Românii de Pretutindeni). Ulterior, premierul a trimis şi demisia ministrului Justiţiei.
 
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, referindu-se la propunerile de remaniere, că, primind acele scrisori şi-a pus întrebarea ce se doreşte cu această remaniere, iar prima sa impresie este că se face pentru ca lucrurile să meargă mai prost.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.