Preşedintele PSD, Liviu Dragnea i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să convoace de urgenţă Consiliul Suprem de Apărare a Ţării pe tema situaţiei din sistemul sanitar, Dragnea apreciind că ”nu mai avem de-a face cu o problemă socială, situaţia degenerând într-un risc de siguranţă naţională.”

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Dat fiind faptul că sănătatea este o componentă majoră a siguranţei naţionale îi solicit public preşedintelui Iohannis ca, în contextul adâncirii crizei sistemului public de sănătate, să convoace de urgenţă Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, care să analizeze situaţia şi să propună măsuri urgente care să ofere populaţiei certitudinea că autorităţile sunt capabile să rezolve aceste probleme”, se arată într-un comunicat dat publicităţii, sâmbătă, de către preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

El menţionează că au existat mai multe crize majore recente în sistemul sanitar care arată o situaţie gravă: incendiul de la Colectiv, copiii morţi în urma infecţiei cu E.coli, falsificarea dezinfectanţilor folosiţi în spitale şi moartea pe teren a fotbalistului Patrick Ekeng.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

”Simpla demisie a ministrului Sănătăţii, care oricum nu este luată în considerare, nu ajută la nimic. Deja nu mai avem de-a face cu o problemă socială, situaţia degenerând într-un risc de siguranţă naţională”, crede Liviu Dragnea.

Liderul PSD crede că situaţia impune adoptărea unor decizii radicale. ”Este momentul unor decizii majore, drastice, care să repună sistemul public de sănătate în parametrii unei funcţionări care să răspundă atât provocărilor normale, de zi cu zi, cât şi oricărei situaţii de criză. Altminteri, situaţia va scăpa de sub control, cu efecte greu de anticipat”, a conchis Dragnea.

Vineri seara, circa o mie de persoane au protestat pe străzile Bucureştilor faţă de situaţia din sistmeul sanitar în plin scandal al dezinfectanţilor diluaţi furnizaţi spitalelor de către Hexi Pharma. Protestul a început la Universitate apoi s-a mutat la Ministerul Sănătăţii şi s-a încheiat după patru ore în faţa Guvernului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.