Liderul senatorilor AUR: Ce sens mai au tonele de promisiuni ale guvernului dacă are loc o scădere dramatică a puterii de cumpărare?

Liderul senatorilor AUR: Ce sens mai au tonele de promisiuni ale guvernului dacă are loc o scădere dramatică a puterii de cumpărare?

Liderul senatorilor AUR Petrişor Peiu afirmă că, practic, salariul real a scăzut cu 5%, întrebându-se ce sens mai au tonele de promisiuni ale guvernului dacă are loc o scădere dramatică a puterii de cumpărare.

„Salariile au crescut cu 3,8% (februarie 2026 faţă de februarie 2025), iar inflaţia anualizata a depăşit 9%. Practic, salariul real a scăzut cu 5%! Puterea de cumpărare a romanilor care sunt angajaţi şi îşi castiga banii din muncă cinstită a scăzut la 95% faţă de nivelul de anul trecut”, afirmă Peiu, potrivit unui comunicat AUR.

El subliniază că aceste date nu cuprind criza declanşată de războiul din Iran.

”Prin iunie, o sa consemnăm o scădere a salariului real de peste 10% faţă de iunie 2025! Ce sens mai au tonele de promisiuni ale guvernului dacă are loc o scădere dramatică a puterii de cumpărare?”, spune senatorul AUR.

În acest context, el se întreabă pentru cine guvernează Ilie Bolojan, PSD, PNL, USR, UDMR.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră