Liderul AUR George Simion prezintă propria versiune referitoare la prezenţa sa la Gaudeamus, afirmând că a stat în total circa două ore la târgul de carte, a salutat şi a fost salutat de sute de oameni. Precizarea sa vine după ce jurnalistul Cristian Tudor Popescu a postat pe pagina de Facebook, relatarea momentului în care, sosit la Gaudeamus, liderului AUR i s-a spus ”Nu aveţi ce căuta aici. Sunteţi o ruşine”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Simion califică drept fake news informaţia şi neagă că ar fi fost însoţit de gărzi de corp, spunând că persoanele care îl însoţeau erau trei colegi de partid.

”De fapt, eu am stat în total circa două ore la târgul de carte, am salutat şi am fost salutat de sute de oameni (nu neapărat că m-ar simpatiza persoanele respective), iar de plecat am plecat pentru că mă grăbeam la un post de televiziune nu că m-ar fi fugărit cineva”, afirmă Simion.

El spune că şi-a cumpărat cărţi şi că, deşi s-a întâlnit cu persoane considerate ”adversari politici serioşi”, nu şi-au adresat injurii.

”Îmi pare rău să îl anunţ pe Cristian Tudor Popescu dar cât am fost la Romexpo, în afară de a cumpăra cărţile de care sunt interesat, am dat chiar şi peste adversari serioşi, politici, chiar din rândul celor pe care îi acuzăm, cum ar fi Raed Arafat sau Adrian Cioroianu, şi nu ne-am dat în cap, nici nu ne-am adresat injurii, cadrul fiind totuşi un târg de carte”, povesteşte Simion.

El prezintă şi cărţile achiziţionate, despre care afirmă că ”sunt din domeniul istoriei şi politicii”.

George Simion mai susţiine că a făcut zeci de poze cu vizitatori ai târgului Gaudeamus şi că nu a avut un cameraman cu el, justificând astfel absenţa unor imagini din timpul vizitei la târgul de carte pe propria pagină de Facebok, Liderul AUR face de cele mai multe ori transmisiuni live cu telefonul mobil de la evenimentele la care participă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.