Liderii PSD se reunesc vineri, de la ora 12.00, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, care va avea loc la Neptun, social-democraţii urmând să discute despre priorităţile legislative ale noii sesiuni parlamentare, precum şi despre proiectul privind modificarea legilor justiţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La reuniunea PSD vor fi invitaţi şi preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, precum şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. 

Precedenta reuniune a CEx a avut loc în urmă cu două luni, când a fost votată lista membrilor Cabinetului Tudose. Astfel, şedinţa de la Neptun are şi rolul de pregătire în perspectiva sesiunii parlamentare care va începe la 1 septembrie.

Preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea, a comentat, joi, reacţiile generate de modificările la legile justiţiei anunţate de către ministrul Tudorel Toader, apreciind că ”s-au grăbit toţi, inclusiv preşedintele” şi spunând că reacţia instantanee la nişte propuneri enunţate i se pare o abordare ori pur personală, ori superficial.
 
Chestionat care a fost prima sa reacţie faţă de modificările anunţate, liderul PSD a spus că el nu reacţionează imediat, nu se năpusteşte.
 
”Noi vorbim aici de nişte propuneri care vor deveni proiecte de legi, doar proiecte de legi şi vor fi dezbătute în Parlament, aşteptate de foarte mulţi oameni şi de societate. Ca cineva, indiferent ce experienţă are, să reacţioneze instantaneu, după câteva ore, mie mi se pare o abordare ori pur personală, ori superficială. O să-şi dea cu părerea specialiştii, corpuri profesionale. Abia atunci o să analizăm în Parlament toate punctele de vedere, inclusiv ce o să gândească parlamentarii”, a adăugat Liviu Dragnea.
 
Întrebat dacă susţine propunerile MJ, el a spus: ”Am spus că aştept proiectele. Un set de principii este important, dar până la urmă proiectele de legi sunt foarte importante. O să înceapă dezbaterile şi, ca şi dumneavoastră, o să ne gândim serios. Dar eu pe ministrul Toader îl susţin, îi susţin expertiza, experienţa, pregătirea, dar o să discutăm despre fiecare propunere legislativă în parte când o să avem proiectele de legi”.
 
În ceea ce priveşte situaţia lui Sorin Grindeanu în PSD, Liviu Dragnea a spus că această chestiune va fi discutată în CEx, dar, cel mai probabil, nu în şedinţa de vineri. 
 
”O să discutăm în Comitetul Executiv Naţional, dar nu mâine. Sorin a făcut o boacănă mare care ne-ar fi putut costa foarte mult politic. (...) Voi discuta cu colegii mei. Sorin Grindeanu are neapărat nevoie de o perioadă pentru a metaboliza ce s-a întâmplat şi pentru a înţelege unde a greşit. E un tânăr ca mulţi alţi tineri în care PSD a investit şi cred că este recuperabil”, a afrimat Liviu Dragnea.

Liderul PSD va participa vineri, de la ora 10.00, şi la Şcoala Politică a Femeilor PSD,care va avea loc în staţiunea Mamaia. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.