Liderii social-democraţi iau în calcul o nouă variantă de premier, aceştia urmând să decidă până mâine ce nominalizare vor face şi ce strategie vor adopta în perioada următoare, după ce preşedintele Klaus Iohannis a respins-o pe Sevil Shhaideh, au precizat surse politice pentru News.ro.
Potrivit surselor citate, social-democraţii vor discuta în cursul acestei nopţi pentru a merge cu o nouă propunere de premier la Cotroceni, urmând ca mâine să discute şi cu copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că nu acceptă propunerea PSD-ALDE ca Sevil Shhaideh să ocupe funcţia de premier.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
"Săptămâna trecută, când am avut consultări cu partidele, PSD şi ALDE, care au ţinut să vină împreună, mi-au propus-o pe doamna Sevil Shhaideh pentru poziţia de prim-ministru. Am cântărit cu grijă argumetele pro şi contra şi am decis să nu accept această propunere. În consecinţă, solicit coaliţiei PSD-ALDE să facă altă propunere", a declarat preşedintele.
Propunerea PSD-ALDE ca Sevil Shhaideh să fie premier a fost făcută în 21 decembrie.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, anunţa, după consultări, că social-democraţii nu vor face altă propunere în cazul în care Klaus Iohannis o va respinge pe Sevil Shhaideh.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.