Liberalii au decis luni, în şedinţa Biroului Politic Naţional unde s-au întâlnit liderii centrali şi cei judeţeni, să meargă la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis fără o propunere de premier şi cu varianta de a rămâne în opoziţie, ajungând la concluzia că o alianţă cu celelalte partide parlamentare, în afară de PSD, nu le-ar oferi o majoritate solidă pentru guvernare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Decizia a fost luată cu majoritatea voturilor liderilor PNL, existând totuşi două organizaţii judeţene - Bistriţa şi Teleorman -, precum şi un vicepreşedinte - Florin Cîţu - care s-au pronunţat pentru intrarea liberalilor la guvernare.

De asemenea, liberalii au decis să voteze împotriva oricărui Guvern susţinut de PSD.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Nu în ultimul rând, liderii PNL au considerat că cea mai bună variantă în acest moment ar fi alegerile anticipate.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, înaintea şedinţei Biroului Politic Naţional, că a avut întâlniri şi a discutat cu reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare în afară de PSD, dar a precizat că în acest moment este ”foarte dificil” de conturat o majoritate alternativă în jurul PNL.

Ludovic Orban a spus că, în urma discuţiilor avute cu reprezentanţii partidelor de opoziţie, în acest moment formarea unei majorităţi alternative la PSD este ”foarte dificilă”. ”Purtăm aceste discuţii şi investigăm posibilitatea de a forma o majoritate parlamentară fără PSD. Sunt câteva semne încurajatoare, dar încă nu ne-am apropiat de acest obiectiv”, a spus liderul PNL.

Întrebat dacă cei cu care a discutat sunt dispuşi să susţină o majoritate parlamentară în jurul PNL, Orban a spus că ”unii da, alţii nu”. El a precizat că îi va informa pe liderii şi pe parlamentarii partidului despre discuţiile avute cu reprezentanţii celorlalte formaţiuni înainte de a lua o decizie cu ce mandat va merge PNL la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis de la Cotroceni.

”Trebuie să hotărâm dacă vom merge cu o propunere de premier, cred că acesta e primul lucru pe care trebuie să-l hotărâm. Până să discutăm de nume de persoane, trebuie să hotărâm acest lucru”, a precizat Orban.

În ceea ce priveşte posibilitatea ca propunerea PNL pentru funcţia de prim-ministru să fie cgiar el, aşa cum au sugerat o serie de lideri liberali, Ludovic Orban a evitat să nege sau să confirme acest lucru. ”Să nu ne grăbim. V-am spus, să nu vindem pielea ursului din pădure”, a declarat Liderul PNL.

Ludovic Orban a precizat însă că alegerile anticipate rămân una dintre variantele preferate de liberali. ”Cu siguranţă, normal. După opinia mea, cei care au fost votaţi masiv în 11 decembrie şi-au pierdut legitimitatea de a mai conduce România, arătând că le-a păsat prea puţin de promisiunile electorale şi obiectivul lor a fost să-şi regleze conturile din interiorul partidului, nicidecum să guverneze pentru a face bine românilor”, a conchis Orban.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.