Fostul ministru al Muncii Lia Olguţa Vasilescu susţine, în discursul de la lansarea candidaturii Vioricăi Dăncilă la alegerile prezidenţiale, că PSD trece în opoziţie din cauza trădării lui Victor Ponta, "care ne spune acum că are telefonul plin cu mesaje de la pesedişti". "Eu zic să se uite în frigider, că acolo va găsi urările noastre", afirmă Vasilescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Sunt convinsă că hipsterii care au votat, în mai, dreapta joi noaptea au sărbătorit cu şampanie şi vineri dimineaţa de la şampanie au văzut o mie de kilometri de autostradă, au văzut cele 20 de spitale nou construite de guvernarea lui Iohannis şi au văzut cum au dat năvală investitorii străini. Sigur că toate lucrurile astea nu s-au întâmplat şi nici nu or să se întâmple. Or să vadă cât de curând cum li se taie veniturile, (...) cum se vor trezi sâmbăta dimineaţa să meargă la serviciu pentru că nu mai este zi liberă şi or să vadă bugetarii cum or să meargă acasă pentru că vor fi concediaţi”, a spus Lia Olguţa Vasilescu, în discursul ţinut la lansarea candidatului PSD. 
 
Olguţa Vasilescu l-a ironizat pe preşedintele Klaus Iohannis, spunând că anunţă noul guvern marţi "pentru că luni este ultima zi de week-end pentru Klaus Iohannis, iar miercuri este prima zi de week-end pentru Klaus Iohannis".
 
Aceasta a susţinut că noul guvern va dubla bugetele serviciilor secrete şi pe cel al Administraţiei Prezidenţiale, în schimb "vor tăia" din veniturile românilor. 
 
"Tragic este că guvernează un partid care în alegeri a luat 20 la sută şi trece în opoziţie un partid care a luat 46% la sută în alegeri. Cum s-a întâmplat asta: prin trădarea fostului nostru coleg Victor Ponta, care ne spune acum că are telefonul plin cu mesaje de la pesedişti. Eu zic să se uite în frigider, că acolo va găsi urările noastre", a spus Vasilescu, în huiduielile asistenţei la momentul la care a pronunţat numele fostului lider al PSD. 
 
"Am fost foarte buni la guvernare. Eu sunt convinsă că vom fi foarte buni şi în opoziţie şi cred că peste un an de zile vom câştiga alegerile cu un scor cu 5 în faţă, nu cu 4", a afirmat Lia Olguţa Vasilescu. 
 
Aceasta a adăugat că "PSD-ul nu îşi trădează niciodată candidatul în campania electorală".
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.