Legea privind starea de alertă este, marţi, pe ordinea de zi a Senatului, însă parlamentarii din Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări trebuie să întocmească anterior raportul. Legea cuprinde unele măsuri temporare şi, după caz, graduale, pe care autorităţile le pot lua pentru a reduce răspândirea virusului, după ieşirea din starea de urgenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Plenul Senatului se reuneşte, marţi, de la ora 14.00, unul dintre proiectele înscrise pe ordinea de zi fiind Proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Legea trebuie dezbătută în procedură de urgenţă, Senatul fiind prima Cameră sesizată. 

Înainte de întrunirea plenului, parlamentarii din Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări trebuie să întocmească raportul.

Proiectul de lege iniţiat de Guvern prevede ”instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale”.

În mai multe capitole distincte, actul normativ prevede, printre altele, măsuri pentru sectorul economic, în domeniul sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale, transportului şi infrastructurii, dar şi în domeniul educaţiei.

De asemenea, actul normativ stabileşte regimul sancţiunilor şi contravenţiilor pentru încălcarea restricţiilor instituite în starea de alertă.

Şeful Cancelariei premierul, Ionel Dancă, a anunţat, luni, după şedinţa de Guvern, măsurile incluse în proiectul de lege privind starea de alertă.

Printre acestea se află obligativitatea purtăriii măştii în spaţiile publice închise, faptul că restaurantele şi mall-urile rămân închise, că firmele trebuie să instituie programe individualizate pentru angajaţi, astfel încât între salariaţi să se asigure existenţa unui interval de o oră la începerea şi la terminarea programului de muncă, într-o perioadă de trei ore.

Premierul Ludovic Orban a anunţat, luni seară, că are încredere că Parlamentul va dezbate cu celeritate Legea stării de alertă, astfel încât aceasta să intre în vigoare în cât mai scurt timp. Până la intrarea în vigoare a eventualei legi, restricţiile vor fi impuse prin decizii ale Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că, după încetarea stării de urgenţă, se va intra în starea de alertă, în încercarea a de limita răspândirea pandemiei.

Autorităţile sanitare au precizat, în repetate rânduri, că relaxarea măsurilor, care începe în 15 mai, se va realiza treptat, în paşi de câte două săptămâni, pentru a putea fi evaluate efectele epidemiologice.

În cazul în care numărul îmbolnăvirilor creşte, ar putea fi reintroduse restricţii.

Până luni, la prânz, 15.588 de persoane erau infectate cu noul coronavirus, iar până luni seară numărul deceselor era de 982. 

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.