Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă 80/2022 care prevede suspendarea ocupării funcţiilor publice vacante până la sfârşitul acestui an. Actul normativ introduce şi o excepţie prin care vor putea fi organizate concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din cadrul serviciilor celor două Camere ale Legislativului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Actul normativ promulgat de către şeful statului are ca obiect de reglementare aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2022 prin care este reglementată suspendarea ocupării, prin examen sau concurs, în perioada 1 iulie 2022 - 31 decembrie 2022, a posturilor aferente funcţiilor publice vacante şi temporar vacante în sectorul bugetar.

Legea instituie şi unele excepţii de la această suspendare, respectiv posturile unice din instituţiile şi autorităţile publice.

Totodată, cu titlu de excepţie, în cazuri temeinic justificate, este preconizată aprobarea organizării de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului, cu justificarea necesităţii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinaţie în buget, mai arată actul normativ. 

Astfel, conform unui amendament la raportul favorabil al comisiei de specialitate la legea promulgată, pot fi organizate „concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din cadrul serviciilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, indiferent de data vacantării acestora, cu justificarea necesităţii şi încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinaţie în buget, prin memorandum aprobat de Biroul permanent al fiecărei Camere a Parlamentului”.

Un alt amendament are în vedere reglementarea salarizării categoriei de personal didactic educator - puericultor, ţinând cont de preluarea creşelor în sistemul naţional de învăţământ.
 
„Salariile de bază de la nr. crt. 1-8 şi 17-21 se aplică şi funcţiei didactice de educator-puericultor, conform studiilor absolvite. Diferenţierea salariilor de bază în funcţie de studiile absolvite se stabileşte prin ordin al ministrului Educaţiei, cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative la nivelul sectorului de activitate învăţământ preuniversitar”, conform sursei citate.
 
Pe 4 octombrie, Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.