Legea de abilitare a Guvernului să emită ordonanţe în vacanţa parlamentară a fost adoptată, joi, în Senat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Legea a fost adoptată cu 76 de voturi ”pentru” şi 35 de voturi ”împotrivă”.

Anterior, legea a primit raport favorabil din partea Comisiei juridice a Senatului, cu şapte voturi ”pentru” şi trei ”împotrivă”, liberalii criticând actul normativ trimis de Guvern, despre care au spus că ”este scris cu picioarele”.

Camera Deputaţilor este forul decizional în privinţa acestui proiect, iar deputaţii urmează să dea votul final tot în cursul zilei de joi.

Proiectul a fost adoptat, miercuri seată, în prima şedinţă a Guvernului Grindeanu.

În domeniul finanţelor publice, Guvernul vrea să emită ordonanţe pentru reglementarea unor măsuri financiare şi fiscal-bugetare, precum şi de modificare şi completare a unor acte normative în domeniu; măsuri privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici; modificarea şi completarea Codului fiscal şi a Codului de procedură fiscală; măsuri pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri; reglemantări privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăţi, schimbarea conturilor de plăţi şi accesul la conturile de plăţi cu servicii de bază.

Potrivit proiectului, Guvernul va emite ordonanţe şi pentru organizarea şi funcţionarea instituţiilor publice din cadrul administraţiei publice centrale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniu, măsuri privind programul naţional de dezvoltare locală şi măsuri pentru reglementarea unor programe guvernamentale - construcţii, urbanism, educaţie, infrastructură, social.

Urmează să mai fie modificată Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi să fie adoptate măsuri privind comisiile de specialitate din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

În domeniul sănătăţii şi protecţiei sociale, sunt avute în vedere şi măsuri privind asigurarea accesului populaţiei la medicamente şi la serviciile de urgenţă, măsuri privind creşterea calităţii vieţii pensionarilor, reorganizarea activităţii de plată a beneficiilor de sistenţă socială şi a activităţii de inspecţie socială, măsuri privind sprijinirea însoţitorilor persoanelor cu handicap, măsuri privind salarizarea în domeniile cultură, sănătate, educaţie şi administraţie publică locală, precum şi modificarea unor acte normative.

Proiectul prevede, de asemenea, reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei instrumentelor structurale în exerciţiul financiar 2007-2013 şi pentru implementarea fondurilor europene structurale şi de investiţii 2014-2020.

Vor fi adoptate ordonanţe pentru reglementarea unor măsuri pentru învăţământul preuniversitar, în domeniul cercetării ştiinţifice şi învăţământului superior şi privind asigurarea calităţii în învăţământul superior şi pentru stimularea şi încurajarea studenţilor.

Mai sunt prevăzute măsuri de încurajare şi susţinere pentru agricultură şi reglementarea unor programe pentru susţinerea produselor deficitare în domeniul legumiculturii şi al creşterii animalelor.

În Turism, Guvernul vrea să înfiinţeze Organizaţiile de Management al Destinaţiilor şi să modifice Ordonanţa Guvernului 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice.

Guvernul va mai lua măsuri pentru promovarea exporturilor, pentru ecologizarea siturilor contaminate şi pentru facilitarea accesului la comunicaţii electronice.

Potrivit proiectului, vor fi prorogate sau modificate unele termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.