Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care vizează definirea noţiunii de înstrăinare părintească, stabilirea modalităţilor în care aceasta poate fi constatată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor dispoziţii din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Demersul legislativ vizează definirea noţiunii de înstrăinare părintească, stabilirea modalităţilor în care aceasta poate fi constatată, efectele juridice ale constatării existenţei înstrăinării părinteşti, urmând a fi instituite măsuri în contextul creşterii numărului de dispute judiciare între părinţi cu privire la exercitarea în comun a autorităţii părinteşti.

Potrivit legii, înstrăinare părintească este o formă a violenţei psihologice prin care unul dintre părinţi sau persoanele prevăzute la lit. c) şi d), în mod intenţionat, urmărit sau asumat şi apropriat, generează, acceptă sau foloseşte o situaţie în care copilul ajunge să manifeste reţinere sau ostilitate, nejustificate sau disproporţionate faţă de oricare dintre părinţi.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Nicio persoană nu poate împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului, mai prevede legea.

În caz de neînţelegere între părinţi cu privire la modalităţile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanţa va stabili un program în funcţie de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire şi educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil şi părintele la care nu locuieşte, de comportamentul acestuia din urmă, de existenţa unei situaţii de înstrăinare părintească, precum şi de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte.

În cazul în care unul dintre părinţi împiedică sau afectează în mod negativ legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte, prin nerespectarea programului stabilit de instanţă sau convenit cu celălalt părinte ori refuză sau se opune respectării măsurilor dispuse, serviciul public de asistenţă socială şi, după caz, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti, la solicitarea oricăruia dintre părinţi, vor dispune monitorizarea relaţiilor personale ale copilului pentru o durată de până la 6 luni, concomitent cu solicitarea adresată instanţei de tutelă în vederea suplinirii acordului părintelui care se opune sau, după caz, modificarea măsurilor privitoare la copil.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.