Deputatul UDMR Korodi Attila a declarat, joi, de la tribuna plenului, că ziua de 22 decembrie este adevărata zi naţională pentru că îi uneşte pe toţi oamenii în jurul sentimentului libertăţii totale, chiar dacă, nici în ziua de azi, minorităţile naţionale nu au libertatea de a construi singure în interesul lor comun.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Ziua de 22 decembrie este până la urmă adevărata zi naţională pentru că ne uneşte pe noi toţi în jurul sentimentului libertăţii totale şi a respectului reciproc (...). Haideţi să fim sinceri. Nici acum nu garantăm tuturor cetăţenilor libertatea totală de a fi egali, respectaţi, promovaţi, sprijiniţi. Avem o datorie imensă faţă de toţi semenii noştri, de oamenii pe care i-am format într-un sistem educaţional greşit, faţă de oamenii care au rămas captivi în zonele foste monoindustriale, faţă de oamenii care nu au nici la ora aceasta acces la un sistem de sănătate adevărat, faţă de minorităţile naţionale care nici la ora aceasta nu au libertatea de a construi singuri, în interesul nostru comun, viaţa comunitară”, a afirmat Korodi Attila.

Deputatul UDMR a susţinut că şi în ziua de azi oamenii au nevoie de curaj pentru a învinge corupţia sistemului, birocraţia şi discriminarea.

“Haideţi să fim sinceri şi să spunem răspicat statul român cum funcţionează la ora aceasta: centralizat, birocratizat, are multe din statul comunist de care am dorit să scăpăm definitiv. Avem nevoie astăzi de mult curaj şi responsabilitate ca să învingem corupţia sistemului, birocraţia, incertitudinea, discriminarea, batjocura”, a subliniat deputatul Korodi Attila.

Deputatul minorităţilor naţionale Varujan Pambuccian a intervenit şi le-a cerut colegilor deputaţi să nu mai vorbească în numele lor.

“Nu mai vorbiţi în numele nostru, lăsaţi-ne să vorbim noi în numele nostru. Ţine de felul în care ne respectăm unii pe alţii”, a subliniat deputatul. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.