Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de condoleanţe familiilor celor doi militari români care au murit în timpul unei misiuni la Kandahar, preşedintele afirmând că cei doi vor rămâne în amintirea sa şi a poporului român.
„Am primit cu durere vestea încetării din viaţă a celor doi militari români căzuţi la datorie astăzi, în Afganistan. Militarii noştri şi-au servit ţara cu devotament şi curaj şi vor rămâne veşnic în amintirea mea şi a poporului român”, se arată în mesajul transmis de către preşedintele Iohannis ce a transmis condoleanţe familiilor îndoliate.
”Militarului rănit în aceeaşi misiune îi urez însănătoşire grabnică şi să se întoarcă cu bine acasă”, se mai spune în mesajul Administraţiei Prezidenţiale.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Doi militari români şi-au pierdut viaţa şi un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, la ora 10.45, în apropiere de localitatea Kandahar, în timpul unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani.
Cei doi militari, plutonierul Iulian Dumitrescu şi sergentul Adrian Vizireanu, au fost răniţi şi au murit la spitalul unde au fost transportaţi după ce li s-a acordat primul ajutor la faţa locului, precizează MApN.
Starea militarului rănit este stabilă, acesta urmând să fie transferat la un spital din Germania.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.