Preşedintele Klaus Iohannis susţine marţi, de la ora 18.00, o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, informează Administraţia Prezidenţială. Şeful statului a convocat şedinţa CSAT de la ora 16.00, unde va fi discutată situaţia de securitate în regiunea Mării Negre şi implicaţiile pentru România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, pentru marţi, de la ora 16.00, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. 

Şedinţa va avea loc la Palatul Cotroceni şi vor fi discuţii despre starea de securitate în regiunea Mării Negre şi implicaţiile pentru România. 

Un alt punct pe ordinea de zi a şedinţei este încheierea misiunii NATO Resolute Support din Afganistan.

Şedinţa este cu atât mai importantă cu cât are loc la o zi după ce Alexey Grishaev, adjunct al ataşatului militar în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, a fost declarat persona non grata, iar în replică ambasadorul rus la Bucureşti Valeri Kuzmin a precizat că Moscova a calificat decizia Bucureştiului drept "neprietenoasă" şi îşi rezervă dreptul de a "lua măsuri relevante ca răspuns". Gestul MAE vine în contextul în care Rusia şi Occidentul şi-au multiplicat expulzările încrucişate de diplomaţi, în ultimele săptămâni, pe fondul unor tensiuni exacerbate privind Ucraina şi dosarul opozantului politic rus încarcerat Aleksei Navalnîi.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că va convoca o şedinţă a CSAT pentru a se discuta despre situaţia tensionată din Marea Neagră. 

”Situaţia este îngrijorătoare. Au apărut tensiuni în regiunea Mării Negre, cu accent special pe zona de graniţă de Est a Ucrainei. Noi urmărim cu foarte mare atenţie aceste lucruri, deci să nu-şi imagineze cineva că noi stăm şi aşteptăm informaţii de la alţii. Nu, noi dăm informaţii altora, fiindcă avem servicii foarte performante pe această zonă. Am avut mai multe discuţii cu ministrul Apărării şi cu alţi conducători de servicii specializate, cunoaştem foarte bine situaţia din teren şi tensiunile care se creează acolo ne preocupă foarte mult. Suntem extrem de îngrijoraţi. Însă situaţia este una care trebuie extrem de atent evaluată nu doar militar şi securitar, ci şi diplomatic, şi acest lucru îl facem. Iar întrebarea despre CSAT - da, într-adevăr, voi convoca pe săptămâna viitoare o şedinţă a CSAT dedicată special acestei zone de tensiune din Marea Neagră şi acumulării de trupe pe graniţa de Est a Ucrainei. Nu vreau să intru în foarte multe detalii de tip militar, nu este cazul, nu se face, dar vreau să-i asigur pe români că noi suntem pe fază, a declarat, joi, Klaus Iohannis. 

Rusia a anunţat că a ordonat trupelor sale să revină la bază din regiunea aflată în apropierea graniţei cu Ucraina, după deplasarea în regiune a zeci de mii de soldaţi, spre îngrijorarea Occidentului.

Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba a declarat, vineri, că retragerea forţelor militare ruse de la graniţa cu Ucraina ar putea atenua tensiunile, dar că un pas singular nu va opri escaladarea conflictului din regiunea estică Donbass. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.