Klaus Iohannis cere Parlamentului reexaminarea legii care instituie noi reguli pentru monumentele de for public / Şeful statului consideră că noţiunile şi normele utilizate nu sunt clar definite şi pot crea confuzie

”Legea pentru modificarea şi completarea Legii monumentelor de for public nr. 120/2006 instituie noi reguli pentru protecţia monumentelor de for public. Considerăm însă că normele referitoare la amplasarea monumentelor de for public, elaborarea propunerilor de modele-standard ale lucrărilor de artă plastică monumentală de for public, precum şi cele referitoare la eliberarea autorizaţiilor de construcţie în zona de protecţie a acestor lucrări nu asigură o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite, nu reglementează cu claritate procedura de urmat şi pot genera confuzii în aplicare”, arată şeful statului în cererea de reexaminare transmisă, miercuri, Parlamentului.  

Potrivit documentului, ”sub aspectul lucrărilor de for public aplicate pe monumentele istorice de valoare naţională şi universală ori pe monumentele istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural sau amplasate în zona de protecţie a acestora, se impune stabilirea, fără echivoc, a atribuţiilor Comisiei Naţionale pentru Monumentele de For Public/comisiei zonale competente faţă de cele ale Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice/comisiei zonale competente”.  

Pentru aceste motive, preşedintele a cerut reexaminarea legii.  

Prezentăm integral motivele invocate de şeful statului în cererea de reexaminare.  

”1. La art. I pct. 4 din legea supusă reexaminării, alineatul (4) al articolului 51, nou introdus, prevede: „(4) Hotărârea comisiilor zonale pentru monumentele de for public privind amplasarea lucrărilor de artă plastică monumentală de for public prevăzute la art. 2 alin (3) lit. a) se comunică unităţii administrativ-teritoriale competente prin grija serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii. În Municipiul Bucureşti, competenţa aparţine Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti”. Însă norma la care trimite alin. (4) al art. 51, respectiv art. 2 alin (3) lit. a), de asemenea nou introdus prin legea supusă reexaminării, prevede că vor face parte din categoria lucrărilor de artă plastică, artă monumentală de for public şi lucrările comemorative situate pe monumente istorice de grupa A şi B sau în zona de protecţie a acestor clădiri, conform prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. Totodată, potrivit lit. d) a aceluiaşi articol din legea supusă reexaminării, vor fi incluse în această categorie şi sculpturile monumentale rezultate în urma organizării de tabere de creaţie plastică, reamplasate în spaţii publice situate în zona de protecţie a monumentelor istorice de grupa A şi B, conform prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 422/2001. 

În acest context, trebuie subliniat că, potrivit art. 5 alin. (1) din legea supusă reexaminării, amplasarea monumentelor de for public se va realiza cu respectarea tuturor prevederilor legale aplicabile privind urbanismul şi autorizarea executării lucrărilor în construcţii, precum şi cu avizul privind concepţia artistică a monumentului de for public, emis de Ministerul Culturii sau, după caz, de serviciile deconcentrate ale acestuia, în baza analizei realizate de Comisia Naţională pentru Monumentele de For Public, sau, după caz, de comisiile zonale pentru monumentele de for public. Or, în privinţa monumentelor istorice, art. 23 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 422/2001 prevede că amplasarea lucrărilor de artă plastică monumentală pe monumentele istorice, respectiv lucrări comemorative situate pe monumente istorice de grupa A şi B, ca şi în zona lor de protecţie se face numai pe baza şi cu respectarea avizului emis de către Ministerul Culturii, aviz emis potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (1) lit. j) şi k) din acelaşi act normativ, la propunerea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice. În plus, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 120/2006 din forma în vigoare, monumentele de for public pot fi clasate ca monumente istorice, urmând regimul juridic general stabilit pentru acestea, acesta din urmă fiind reglementat de Legea nr. 422/2001. 

Prin urmare, din conţinutul normativ al legii supuse reexaminării nu rezultă cu claritate dacă amplasarea lucrărilor de artă plastică, artă monumentală de for public prevăzute la art. 2 alin (3) lit. a) şi lit. d) din aceeaşi lege va fi supusă unei singure proceduri de avizare în funcţie de regimul juridic al acestora (monument istoric sau exclusiv monument de for public) sau vor fi necesare două avize: unul emis la propunerea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice/comisiei zonale competente, iar altul emis la propunerea Comisiei Naţionale pentru Monumentele de For Public/comisiei zonale competente, care pot ajunge la unitatea administrativ-teritorială competentă în momente diferite şi care, pe fond, pot avea chiar soluţii contradictorii. 

Faţă de cele arătate şi având în vedere că normele referitoare la atribuirea în competenţa Comisiei Naţionale pentru Monumentele de For Public a amplasării monumentelor de for public pe monumente istorice de grupa A şi B, precum şi în zona lor de protecţie vin în contradicţie cu prevederile Legii nr. 422/2001, considerăm că Parlamentul ar trebui să le reanalizeze, astfel încât soluţia adoptată să se integreze organic în sistemul legislaţiei. 

2. Prin art. I pct. 5 din legea supusă reexaminării, respectiv prin art. 6 alin. (6) din Legea nr. 120/2006 se stabileşte o nouă atribuţie pentru Comisia Naţională pentru Monumentele de For Public. Astfel, lit. d) nou introdusă în cuprinsul acestui alineat prevede: „d) elaborează propunerile de modele-standard ale lucrărilor de artă plastică monumentală de for public prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. a) şi alin. (4), şi recomandările privind conţinutul acestora”. 

În primul rând, prin trimiterea la art. 2 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 120/2006, noile dispoziţii menţionate perpetuează aceeaşi neclaritate sub aspectul atribuţiilor Comisiei Naţionale pentru Monumentele de For Public/comisiei zonale competente faţă de cele ale Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice/comisiei zonale competente dezvoltate la punctul anterior, în contextul regimului juridic al monumentelor istorice reglementat de Legea nr. 422/2001. 

În al doilea rând, considerăm că noua atribuţie de elaborare a unor modele standard pentru lucrări de artă plastică monumentală de for public ar putea fi reanalizată de Parlament şi din perspectiva ideii că lucrarea comemorativă aplicată pe un monument istoric ar trebui să se armonizeze cu acel monument, iar standardizarea să nu afecteze negativ perceperea concepţiei artistice atât a monumentului, cât şi a lucrării respective. 

3. Prin art. I pct. 6 din legea supusă reexaminării, la art. 6 din Legea nr. 120/2006 se introduc trei noi alineate, alin. (61 ) – (63), cu următorul cuprins: „(61) Zona de protecţie a monumentului de for public este delimitată pe baza reperelor topografice, geografice sau urbanistice, în funcţie de trama stradală, relief şi caracteristicile monumentului, după caz. Zona de protecţie a monumentului de for public asigură conservarea integrată şi punerea în valoare a monumentului de for public. Lucrările de artă plastică monumentală de for public prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. a) şi alin. (4), nu beneficiază de zonă de protecţie. (62) Autorităţile administraţiei publice locale competente vor include în planurile urbanistice şi în regulamentele aferente zonele de protecţie delimitate potrivit prevederilor alin. (61). (63) Orice intervenţie ce presupune eliberarea unei autorizaţii de construcţie în zona de protecţie a lucrării de artă plastică/artă monumentală de for public se realizează numai cu avizul prealabil al Comisiei Zonale pentru Monumente de For Public”. 

Potrivit art. 6 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 120/2006, forma în vigoare, Comisia Naţională pentru Monumentele de For Public stabileşte zona de protecţie pentru monumentele de for public avizate. Referitor la dispoziţiile nou-introduse prin art. 6 alin. (62), învederăm că din utilizarea sintagmei „vor include” coroborată cu utilizarea sintagmei „stabileşte”, aflată în norma în vigoare, de la art. 6 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 120/2006, dar şi din topica textelor, se poate deduce că autorităţile administraţiei publice locale ar avea obligaţia de a prelua în planurile urbanistice şi în regulamentele aferente zonele de protecţie, aşa cum au fost ele stabilite de Comisia Naţională pentru Monumentele de For Public, fără ca autorităţile administraţiei publice locale să aibă posibilitatea de a le modifica. Or, o astfel de obligaţie ar veni în contradicţie cu prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 120/2006, care, atât în forma în vigoare, cât şi în cea supusă reexaminării, conţine sintagma „cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare privind urbanismul”, respectiv a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. 

Prin Legea nr. 350/2001, dar şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ sunt stabilite procedurile de elaborare, avizare şi aprobare a planurilor urbanistice, pe baza documentaţiilor de urbanism legal definite. Menţionăm că, noţiunea de „zonă de protecţie” este definită în Anexa nr. 2 la Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul ca fiind suprafaţa delimitată în jurul unor bunuri de patrimoniu construit sau natural, al unor resurse ale subsolului, în jurul sau în lungul unor oglinzi de apă etc. şi în care se instituie servituţi de utilitate publică şi de construire pentru păstrarea şi valorificarea acestor resurse şi bunuri de patrimoniu şi a cadrului natural aferent; totodată, potrivit aceluiaşi act normativ, zonele de protecţie sunt stabilite prin acte normative specifice, precum şi prin documentaţii de amenajare a teritoriului sau urbanism, în baza unor studii de specialitate. Aşadar, zonele de protecţie a monumentelor de for public propuse nu pot fi preluate direct din avizul Comisiei Naţionale pentru Monumentele de For Public - care nu are competenţe urbanistice şi de amenajare a teritoriului legal instituite - acestea fiind stabilite prin planul de urbanism zonal (PUZ) şi fiind integrate în planul de urbanism general (PUG), al căror regim juridic este stabilit potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. b) şi c) coroborate cu cele ale art. 32 alin. (5) din Legea nr. 350/2001. 

În plus, în ceea ce priveşte dispoziţiile alin. (63) al art. 6 din legea supusă reexaminării, considerăm că prevederea perpetuează aceleaşi contradicţii cu atribuţiile Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice dezvoltate la pct. 1. Astfel, deşi art. 6 alin. (61) prevede că lucrările de artă plastică monumentală de for public prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. a) nu beneficiază de zonă de protecţie, neclaritatea între atribuţiile Comisiei Naţionale pentru Monumentele de For Public/comisiei zonale competente faţă de cele ale Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice/comisiei zonale competente subzistă cu privire la sculpturile monumentale rezultate în urma organizării de tabere de creaţie plastică, reamplasate în spaţii publice situate în zona de protecţie a monumentelor istorice de grupa A şi B, conform prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 422/2001, incluse în categoria monumentelor de for public prin art. 2 alin.(3) lit. d) din cadrul art. I pct. 2 din legea supusă reexaminării. Cu privire la aceste lucrări, amplasate într-o zonă de protecţie a monumentelor istorice, Comisia Naţională pentru Monumentele de For Public /comisia zonală competentă ar avea posibilitatea de a stabili o zonă de protecţie a monumentului de for public, aspect ce generează în plus neclaritate şi cu privire la sfera zonei de protecţie a monumentului istoric versus sfera zonei de protecţie a monumentului de for public. 

4. Considerăm că este necesar să fie revăzut conţinutul normativ al legii supuse reexaminării şi sub aspectul necesităţii eliminării unor exprimări imprecise, de natură a genera disfuncţii în aplicare. Astfel, apreciem că sintagma „într-o zonă de protecţie” din conţinutul art. 2 alin. (1) al art. I pct. 1 are un conţinut neclar întrucât în terminologia utilizată în reglementările din domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului există mai multe tipuri de zone de protecţie, respectiv a monumentelor istorice, de mediu, sanitară, militară, etc. De asemenea, referitor la mobilierul urban, semnalăm că art. 2 alin. (3) lit. c) al art. I pct. 2 conţine o noţiune neclară, nedefinită, respectiv cea de dimensiuni monumentale cu caracter decorativ”, se arată în document.