Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, inaintea participării la Summitul NATO de la Bruxelles, că în cadrul acestui Summit ”dorim să dovedim că suntem uniţi”. Şeful statului a mai spus că în cadrul reuniunii se discută despre ajutorul pentru Ucraina şi despre necesitatea consolidării securităţii pe Flancul estic. Niciun român nu trebuie să se teamă, suntem parte din cea mai puternică alianţă militară care a existat vreodată, a mai spus preşedintele.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele a afirmat, la sosirea la Summit-ul NATO, că discuţille vor viza situaţia din Ucraina şi măsurile pe care vor să le ia şi planurile pe care le au. 

”Câteva lucruri pot să vă spun de pe acuma, în cadrul acestui Summit dorim în primul rând să dovedim că suntem uniţi, şi în NATO şi în relaţia trasatlantică” a spus preşedintele. 

El a menţionat că în cadrul Summit-ului doreşte să discute şi cum poate fi ajutată în continuare Ucraina, în primul rând ajutor umanitar pentru Ucraina şi pentru cei care fug din faţa războiului.

”Evident că vrem să discutăm şi lucruri care pentru noi sunt extraordinar de importante, şi anume consolidarea Flancului estic NATO. Aceste chestiuni vor face obiectul mai multor runde de discuţii”, a spus el, afirmând că o veste bună este că deja NATO a aprobat grupul de luptă care va fi poziţionat pe teritoriul României, solicitat de ţara noastră. 

”Am sperat să se realizeze repede şi s-a realizat, este acel grup de luptă pentru care Franţa este naţiune cadru. Sigur, urmează încă negocieri, în cadrul NATO, pentru a vedea cine mai trimite trupe în cadrul acestui grup de luptă dar sunt foarte bucuros că s-a realizat atât de repede”, a afirmat preşedintele. 

”Astăzi voi sublinia importanţa unităţii, a sprijinului pentru Ucraina, pentru refugiaţi şi voi prezenta hub-ul logistic de la Suceava şi voi invita aliaţii să participe cu ajutoare”, a mai spus preşedintele.

Klaus Iohannis a mai spus că în cadrul Summit-ului va prezenta îngrijorările noastre cu privire la Republica Moldova, securitatea acestei ţări, situaţia energetică , economică. ”Voi insista în continuare că Flancul estic al NATO trebuie consolidat mai bine”. a mai spus el. 

Klaus Iohannis a menţionat: ”Noi trebuie să fim conştienţi de unde vine agresiunea. Agresorul este Rusia şi noi trebuie să construim o apărare foarte solidă şi serioasă pe flancul estic”. 

Potrivit preşedintelui, ”este nevoie în continuare de consolidarea posturii NATO pe Flancul estic, echilibrarrea Flancului estic”.  

”Niciun român nu trebuie să se teamă, suntem parte din cea mai puternică alianţă de apărare care a existat vreodată. Militarii noştri sunt bine pregătiţi, pot să spun cu mâna pe inimă că românii sunt în siguranţă”, a mai arătat Iohannis. 

”Securitatea începe de acasă. Noi, de aceea am decis, la ultima şedinţă CSAT, să creştem alocarea pentru apărare de la 2% din PIB la 2,5% din PIB. Deja la MInisterul Apărării şi la Armată se lucrează la un plan îmbunătăţit de dotare. ESte foarte clar că noi ne dorim să avem aliaţii alături de noi şi ne dorim să avem noi apărarea noastră solidă”, a explicat el.

Klaus Iohannis a spus, despre forţa de menţinere a păcii, că încă nu a fost agreată în NATO.

”Vom vedea în ce măsură ajungem la aşa ceva, însă un lucru este cert, România participă la formate aliate, în regiune, dacă ne aducem aminte, din 2017 deja un batalion românesc participă la grupul de luptă din Polonia, aşa cum un batalion din Polonia participă la brigada din Craiova. Noi suntem prezenţi şi vom fi în continuare, tot mai prezenţi acolo unde e nevoie de noi, unde se consolidează Francul estic dar nu numai”, a explicat el. 

”Consolidarea Flancului Estic se face poziţionând forţe armate, este cât se poate de simplu, evident cu dotarea aferentă” a mai afirmat preşedintele României, arătând că ”dacă urmărim războiul din Ucraina, este nevoie de armament foarte modern, avem nevoie cu siguranţă de apărare anti-rachetă”. ”Lucrurile nu mai sunt atât de simple, cu un camion şi un tanc nu se mai poate câştiga mare lucru în ziua de astăzi, este nevoie de armanent modern, sofisticat care evident este şi destul de scump”, a spus el. 

Preşedintele a mai declarat că armele chimice sunt interzice prin tratatele internaţionale şi toţi speră că va rămâne aşa. 

”Armele chimice şi biologice sunt interzise prin tratatele internaţionale şi nu putem să pornim pur şi simplu de la premisa că cineva le foloseşte. Noi toţi sperăm să rămână aşa şi toţi semnatarii tratatelor internaţionale să respecte ce s-a decis”, a afirmat preşedintele Iohannis. 

Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi, la reuniunea extraordinară a şefilor de stat şi de guvern din ţările membre NATO, organizată la Cartierul General al NATO din Bruxelles, transmite Administraţia Prezidenţială.

Reuniunea este convocată în contextul agresiunii militare ilegale a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi al creşterii semnificative a riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii regionale, europene şi euroatlantice. De asemenea, premierul Nicolae Ciucă va fi prezent la această reuniune, alături de şeful statului, Summit la care va participa şi preşedintele SUA Joe Biden, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.