Preşedintele Klaus Iohannis i-a primit joi, la Palatul Cotroceni, pe miniştrii Afacerilor Externe din Republica Polonă Zbigniew Rau şi Republica Turcia Mevlüt Çavuşoğlu, însoţiţi de ministrul român Bogdan Aurescu, cu prilejul participării acestora la lucrările Trilateralei pe teme de securitate România-Polonia-Turcia, găzduită de România în perioada 22-23 aprilie 2021, la Bucureşti. „Discuţiile au vizat principalele modalităţi de cooperare în acest format, cu accent pe situaţia de securitate din Vecinătatea Estică a Alianţei Nord-Atlantice, pe avansarea agendei de securitate regională şi pe pregătirile în perspectiva Summitului NATO din acest an”, transmite Administraţia Prezidenţială.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Cu acest prilej, Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat rolul important al acestui format trilateral de dialog, lansat la iniţiativa României încă din 2012, în sprijinul eforturilor NATO de consolidare a securităţii pe Flancul Estic al Alianţei, de la Marea Baltică la Marea Neagră, în condiţiile în care cele trei state împărtăşesc o serie de interese comune în domeniul securităţii”, arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat preocuparea României, împărtăşită şi de miniştrii afacerilor externe polon şi turc, faţă de situaţia de securitate regională îngrijorătoare generată de desfăşurarea neobişnuită de forţe militare în Crimeea ilegal ocupată şi la frontiera de est a Ucrainei, fiind analizate împreună cu înalţii demnitari polon şi turc circumstanţele şi perspectivele de detensionare, conform sursei citate.

În acest context, şeful statuluia subliniat importanţa consolidării posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, creşterii rezilienţei NATO, ca organizaţie, şi a membrilor săi, precum şi sprijinului acordat partenerilor din vecinătate.

Klaus Iohannis a pledat pentru continuarea şi diversificarea consultărilor politice pe mai multe dimensiuni, precum şi cooperarea în acest format trilateral, care şi-a dovedit utilitatea în timp. În acest sens, şeful statului a încurajat inclusiv promovarea unor noi proiecte de cooperare trilaterală, în domenii de interes reciproc precum rezilienţa, inclusiv prin punerea în valoare a lecţiilor învăţate în urma pandemiei de COVID-19, pe baza unei agende substanţiale care să contribuie la consolidarea Alianţei Nord-Atlantice.

Preşedinte Iohannis a încurajat aprofundarea cooperării trilaterale inclusiv în domeniul apărării. Astfel, o interacţiune consolidată a celor trei aliaţi în cadrul acestui format ar deveni un instrument de coordonare şi acţiune comună, de natură să întărească securitatea regională şi Alianţa în întregul său.

De asemenea, „Preşedintele României a salutat prezenţa miniştrilor de externe din Ucraina şi Georgia la o sesiune specială de lucru a reuniunii trilaterale de la Bucureşti şi a apreciat că această iniţiativă reafirmă fără echivoc sprijinul constant al României, Poloniei şi Turciei faţă de partenerii din Vecinătatea Estică a NATO. Preşedintele Klaus Iohannis a accentuat, totodată, necesitatea continuării măsurilor NATO de consolidare a descurajării şi apărării, mulţumind Poloniei şi Turciei pentru contribuţia la prezenţa înaintată a NATO în sudul Flancului Estic, de importanţă majoră în asigurarea securităţii regiunii Mării Negre, parte integrantă a securităţii euro-atlantice”, mai indică sursa menţionată.

Preşedintele României şi-a exprimat speranţa că România, Polonia şi Turcia vor continua cooperarea apropiată şi în perspectiva Summitului NATO din acest an, un moment de importanţă majoră pentru reafirmarea solidarităţii şi unităţii aliate şi a angajamentului privind relaţia transatlantică.

De asemenea, Iohannis a subliniat „mportanţa deosebită a Summitului aliat pentru proiectarea unei viziuni strategice cu privire la NATO pentru următorul deceniu”, conchide sursa amintită.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.