Liderul UDMR, Kelemen Hunor, afirmă, miercuri seară, că ”este trist și îngrijorător ce se întâmplă în grupul Partidului Popular din Parlamentul European”, formaţiune care ”acceptă tot mai rar diferențele de opinie”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Este trist și îngrijorător ce se întâmplă în grupul Partidului Popular din Parlamentul European. Excluderile nu conduc la niciun rezultat, acestea nu vor face din Partidul Popular European un grup mai puternic, mai bun sau mai eficient. PPE acceptă tot mai rar diferențele de opinie, iar aceasta este, de fapt, adevărata problemă. Un astfel de partid umbrelă, care întrunește formațiuni politice din state diferite, cu experiențe istorice diferite poate rămâne puternic numai dacă lasă loc diversității de opinie, este capabil să le integreze pe acestea, și se deosebește marcant de partidele cu structuri asemănătoare, dar cu ideologii diferite”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, Kelemen Hunor.

Acesta a precizat că europarlamentarii UDMR au votat împotriva modificării regulamentului de funcționare a grupurilor.

”Considerăm că un astfel de amendament diminuează coeziunea internă. UDMR rămâne membru al grupului PPE și va continua să își exprime opinia și de acum înainte. Trebuie să ne întoarcem la tradițiile Partidului Popular European, care pentru Uniune și pentru mine personal înseamnă Partidul Popular European din perioada în care acesta a fost condus de Wilfried Martens. UDMR s-a socializat în cadrul acestui partid, și credem că încă nu este târziu ca PPE să se întoarcă la valorile care au stat la baza formării sale”, a mai scris Kelemen Hunor.

Premierul ungar Viktor Orban a anunţat, miercuri, că Partidul Fidesz, formaţiunea sa, părăseşte Partidul Popular European (PPE, dreapta proeuropeană), după ce eurodeputaţi au adoptat prin vot o reformă a statului formaţiunii europene, care deschide calea unei excluderi a Fides.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.