Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că la negocierile de marţi nu s-a ajuns la niciun consens cu privire la persoana premierului, iar partidele politice sunt în luptă cu timpul, întrucât trebuie făcută rectificarea bugetară şi pregătit bugetul pentru anul viitor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În cadrul discuţiilor avute marţi cu PNL şi PSD pentru formarea unei mari coaliţii, am vorbit despre politica fiscală, beneficiile sociale şi regândirea sistemului de alocaţii pentru copii. Cu toţii vrem creşterea pensiilor peste procentul prevăzut de lege, întrebarea este doar cu cât pot fi majorate. UDMR consideră că cel mai important este să protejăm pensionarii cu venituri mici şi să majorăm pensiile lor în raport cu inflaţia sau cu puţin peste aceasta”, a scris, marţi seară, pe Facebook, Kelemen Hunor.  

Potrivit acestuia, sistemul de alocaţii pentru copii trebuie, de asemenea, regândit, la fel şi politica de sprijin pentru familii trebuie reanalizată.  

”Sistemul actual nu a dat rezultate, nu a rezolvat problemele demografice ale ţării. Reiterăm faptul că UDMR doreşte încurajarea natalităţii şi sprijinirea familiilor prin scutiri de impozite şi diverse facilităţi acordate de la bugetul de stat”, a mai scris Kelemen Hunor.  

Acesta anunţă că nu s-a avansat în privinţa stabilirii premierului.  

”Nu am progresat deloc în privinţa persoanei premierului. Considerăm că soluţia desemnării prin rotaţie este o opţiune viabilă, dar şi celelalte două partide trebuie să fie de acord şi să convină care anume va da primul premier. Subliniez, totodată, că un Guvern poate fi stabil şi previzibil numai dacă premierul este şi preşedintele partidului, dar şi ceilalţi doi preşedinţi de partid ai coaliţiei trebuie să fie membri în Guvern, în calitate de viceprim-miniştri. Le-am spus şi colegilor din PNL şi PSD că acum suntem în competiţie cu timpul, că este nevoie urgentă de rectificare bugetară, bugetul pe anul viitor trebuie prezentat în Parlament, dar pentru aceasta este esenţial ca ţara să aibă un Guvern cu drepturi depline”, a mai scris Kelemen Hunor.  

Anterior, preşedintele UDMR Kelemen Hunor a spus că partidele nu au ajuns la o înţelegere privind rotaţia premierilor, pentru că fiecare doreşte să fie primul şi a precizat că discuţiile au fost foarte aprinse.  

Liderul UDMR afirmă că, indiferent cine va fi premierul, trebuie să fie preşedinte de partid, pentru că altfel coaliţia nu va funcţiona. 

”Aici, colegii noştri nu s-au înţeles şi fiecare doreşte să fie primul. Ei trebuie să decidă şi am înţeles că asta va fi decizia de astăzi a liberalilor, dacă acceptă ideea de rotaţie, dar cine urcă primul, aici nu ştiu, nu îmi dau seama, e înghesuială mare”, a declarat Kelemen Hunor.  

 
 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.