Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat, sâmbătă, la Consiliul Reprezentanţilor Unionali, că Uniunea a avut rezultate bune la alegerile locale, obţinând "aproape 200 de primari şi peste 200 de viceprimari". Comparativ cu 2012, el a constatat că totuşi "s-au pierdut voturi" şi a remarcat că UDMR a suferit cele mai mari pierderi în Bihor şi în Ţinutul Secuiesc, ceea ce ar trebui să dea de gândit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 „Analizând rezultatele obţinute la alegerile locale într-un context anume, putem afirma că am obţinut un rezultat bun, avem aproape 200 de primari şi peste 200 de viceprimari, avem preşedinţi de consiliu judeţean în 5 judeţe, am recâştigat municipiul Satu Mare, însă am pierdut Odorheiul Secuiesc. Avem viceprimari la Timişoara şi la Braşov, dar şi primar la Lunca Mureşului. Am ieşit învingători şi în competiţia maghiaro-maghiară, peste 80 la sută din voturi ne-au revenit nouă, acest succes datorându-se programului nostru credibil şi calităţii candidaţilor noştri. Însă, trebuie să ştim cum să gestionăm împuternicirea pe care am primit-o din partea electoratului. De aceea, principala sarcină a fiecăruia dintre reprezentanţii noştri aleşi va fi servirea comunităţii. Analizând rezultatele obţinute într-un alt context, constatăm că, faţă de anul 2012, am pierdut voturi – şi noi, şi alţii. Acest fapt trebuie să ne pună pe gânduri, pentru că o prezenţă slabă la vot nu întăreşte democraţia. Succesul în promovarea drepturilor democratice este garantat de o prezenţă la vot ridicată, de participarea activă a cetăţenilor la viaţa publică. Faptul că, în două judeţe din Transilvania, nu am avut listă judeţeană, a contribuit la procentajul mai mic obţinut de UDMR”, a explicat preşedintele Uniunii.

El a remarcat că UDMR a obţinut "maximul posibil" la negocierile de după alegeri, având mult mai mulţi viceprimari decât până acum.

"În judeţele Mureş, Satu Mare şi Bihor am negociat intrarea în coaliţii, pe baza cărora noi am desemnat preşedinţii de consilii judeţene. Totodată, în 8 judeţe din Transilvania şi din  Partium, UDMR este factorul de echilibru, pentru că în patru judeţe am încheiat acorduri cu liberalii, iar în alte patru judeţe, cu social-democraţii. Am purtat negocierile pentru coaliţii ţinând seama de nevoile locale şi, fireşte, cum s-a şi văzut de altfel, în funcţie de cât de dispuse s-au arătat la negocieri cu noi partidele româneşti dintr-un anumit judeţ”, a mai spus Kelemen Hunor.

Preşedintele UDMR s-a mai referit la faptul că, luând în considerare şi rezultatele recensământului din 2012,  cea mai bună mobilizare la vot a fost în rândul maghiarilor care trăiesc în diaspora internă şi în regiunile cu populaţie mixtă.

„Cele mai mari pierderi le-am suferit în judeţul Bihor, apoi urmează judeţele din Ţinutul Secuiesc. Acest fapt trebuie să ne pună pe gânduri, despre acest lucru trebuie să vorbim deschis”, a subliniat preşedintele Uniunii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.