Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi că el crede că până la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, trebuie să avem un guvern pentru că avem nişte angajamente, din PNRR şi riscul este să pierdem miliarde de euro.
”Eu cred că până la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, trebuie să avem un guvern, fiindcă sunt nişte obligaţii asumate de statul român, privind PNRR-ul, jaloanele, reformele care trebuie făcute, altfel pierdem miliarde de euro. Doar la Codul urbanistic avem un miliard”, a spus Kelemen Hunor, la Digi 24, el precizând că blocajul este în Parlament, pe o neînţelegere privind Capitala.
Liderul UDMR a mai amintit şi legea salarizării unitare, unde sunt vreo 710 milioane de euro, legea apelor, care, iarăşi, e un jalon important, cu o sumă importantă.
”Deci, trebuie să avem un guvern pentru că, până la sfârşitul lunii iunie, începutul lunii iulie, trebuie să avem aceste proiecte de legi adoptate, ordonanţe aprobate. Trebuie să apară în Monitorul Oficial, pentru că PNRR-ul se termină în august. Până atunci, toate aceste jaloane trebuie îndeplinite. Altfel, nu vom putea absorbi fondurile PNRR”, a arătat el.




























