Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi-a depus, marţi, candidatura pentru un nou mandat de patru ani la conducerea Uniunii. Congresul formaţiunii se va desfăşura în perioada 22-23 februarie 2019, la Cluj-Napoca, fiind aşteptaţi peste o mie de participanţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmia, marţi seară de UDMR, Kelemen Hunor a subliniat faptul că, experienţa acumulată în ultimii opt ani de când se află la conducerea UDMR, îi oferă şansa de a face faţă cu încredere unui nou mandat.

”Nici de această dată scopul meu nu este funcţia, rolul meu este să construiesc o Uniune echilibrată şi puternică. (...) Este inevitabil ca, în Transilvania, găsirea unui partener de dialog să se materializeze fără acceptarea unui compromis. Aceasta este şi va rămâne o condiţie inevitabilă a politicii minoritare, a consolidării comunităţii. Au trecut 100 de ani în România, iar la scară istorică obiectivul este ca în următorii 100 de ani să existe în această ţară o comunitate maghiară puternică, competitivă şi de succes, care să îşi poată păstra identitatea pe pământul natal. Este responsabilitatea noastră să creăm o viziune pentru viitor. Aceasta este cea mai importantă sarcină a Congresului din februarie”, a declarat Kelemen Hunor.

Congresul UDMR va avea loc în perioada 22-23 februarie 2019, la Cluj-Napoca, fiind aşteptaţi peste o mie de participanţi - delegaţi şi invitaţi din ţară şi din străinătate. 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.