Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că trăim într-o criză economică ce se va adânci în perioada următoiare, iar statul are obligaţia să intervină şi să ajute toţi cetăţenii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Kelemen Hunor a declarat, luni, că măsurile propuse de coaliţia de guvernare sunt chibzuite, echilibrate, pe termen scurt, mediu şi lung. 
 
“Trăim într-o criză economică care se va adânci în lunile care urmează. Creşte inflaţia în zona euro şi acest lucru va afecta toate economiiile europene. Statul are obligaţia de a ajuta toţi cetăţenii, trebuie să intervină şi în economie şi acest lucru nu înseamnă că statul lucrează împotriva principiilor liberale, dar acolo unde este nevoie este obligat să intervină. De aceea, aceste măsuri au fost extrem de bine chibzuite, sunt echilibrate, pe termen mediu şi pe termen lung, sunt şi măsuri imediate”, a explicat liderul UDMR. 
 
El a precizat că într-o perioadă plină de provocări este importantă stabilitatea politică. 
 
“Când lumea se schimbă, când provocările sunt uriaşe, este important să existe stabilitate politică şi această coaliţie susţinută de grupul minotorităţilor înseamnă o stabilitate politică pentru România şi trebuie să menţinem cu responsabilitate această coaliţie şi să găsim acele decizii prin care răspunsurile noastre să fie conform aşteptărilor din societate. Sunt optimist după discuţiile de azi şi din urmă şi vom reuşi să readucem în societate, să întărim speranţa. Cei de la guvernare sunt obligaţi să construiască”, a mai transmis  Kelemen Hunor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.