Deputatul Iusein Ibram (minorităţi) a cerut miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, ca în numele Parlamentului să se facă o donaţie într-un cont creat de Ambasada Turciei în România pentru sprijinirea familiilor afectate de cutremurul de luni din Turcia şi Siria. PSD şi PNL au anunţat, prin lilderii de grup, că vor face donaţii pentru sinistraţii din Turcia şi o astfel de donaţie va fi făcută şi din partea Camerei Deputaţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În contextul situaţiei dezastruoase din Turcia şi Siria, în numele Parlamentului mi-aş dori să facem o donaţie pe care să o trimitem într-un cont creat de Ambasada Turciei în România şi să sprijinim populaţia afectată de cutremurul din 6 februarie”, a parlamentarul minorităţilor naţionale Ibrain Iusein.

Preşedintele de şedinţă, Daniel Suciu de la PSD, a solicitat să se pună la dispoziţia Secretariatului General al Camerei Deputaţilor acest cont, pentru a ajunge la toţi liderii de grupuri parlamentare. Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis a anunţat că la nivelul grupurilor parlamentare PSD s-a luat decizia ca fiecare parlamentar să facă o donaţie în nume propriu, în contul deschis de Ambasada Turciei în România. ”De asemenea, se identifică soluţiile ca şi Camera Deputaţilor să facă o donaţie în acelaşi cont”, a mai spus Simonis.

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache a spus şi el de la tribună că parlamentarii PNL vor face donaţii în contul Ambasadei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.