Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe, a precizat că, mai mult ca oricând, România are nevoie de garanţii de securitate, în contextul războiului din Ucraina, şi că rolul ţării noastre de a sprijini ţara vecină aflată în plin conflict armat este din ce în ce mai important. Dacă s-ar stabili un nou acord pentru tranzitarea Mării Negre, România ar avea un rol esenţial, a afirmat Stroe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Sunt două aspecte extrem de importante. Într-adevăr se apropie de noi uşor-uşor acest război. România, mai mult ca oricând, are nevoie de garanţii de securitate, le avem, de altfel. Iar rolul nostru de a sprijini Ucraina devine din ce în ce mai important. Primul e legat de apărarea acestor obiective civile, obiective comerciale care sunt atacate şi pedepsite de ruşi care sunt departe. Pe de altă parte de a securiza o linie care asigură securitatea alimentară globală”, a declarat Ionuţ Stroe, joi seară, la Antena 3, referindu-se la războiul din Ucraina.
 
Stroe s-a referit şi la un eventual nou acord privind tranzitarea Mării Negre de către vasele cu cereale din Ucraina.
 
”Dacă, de exemplu, în următoarea întâlnire Putin-Erdogan s-ar stabili un nou acord privind tranzitarea Mării Negre pentru vasele care transportă cereale, pentru noi ar fi un lucru extrem de important şi cu siguranţă am avea un rol esenţial în a pune în aplicare acest acord”, a spus Stroe.
 
În ceea ce priveşte bombardarea unor obiective civile şi comerciale, Ionuţ Stroe este de părere că Ucraina nu s-a aşteptat la acest lucru.
 
”Cât priveşte rachetele, acest sistem de apărare antiaerian este absolut necesar, ucrainenii nu s-au gândit până în momentul de faţă că această bombardare a obiectivelor civile şi obiectivele comerciale ajunge şi în această zonă”, a adăugat Ionuş Stroe.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.