Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat marţi, despre schimbul de ministere, că nu crede că îşi permite cineva în momentul de faţă o perioadă lungă de negocieri politice sau reaşezare. El a precizat că liberalii îşi doresc o perioadă tranzitorie cât mai scurtă şi aşteaptă din partea PSD această nominalizare la Ministerul Apărării, cât mai repede, el menţionând că nimeni nu le poate influenţa sau impune un anume nume pentru acest portofoliu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Pentru PNL lucrurile sunt mai mult decât clare. Această demisie a domnului Dîncu nu deschide sub nicio formă calea către noi negocieri politice sau calea către o remaniere guvernamentală. Acesta este atributul primului ministru - el decide, cum şi când se va face şi dacă se va face acest lucru. La fel, nu ne dorim să creăm în acest moment tensiuni sau situaţii de renegociere politică pentru o eventuală reaşezare a ministerelor. (..)  Avem un context de securitate şi geopolitic extrem de complicat, un context economic greu, iar Ministerul Apărării sau Ministerul Energiei - pentru că a fost invocat - sunt ministere cheie care în mod obligatoriu trebuie să fie conduse de miniştri titulari", a declarat Ionuţ Stroe, la Palatul Parlamentului.

Stroe a fost întrebat dacă PNL exclude orice negociere pentru un schimb de ministere între PSD şi PNL, după demisia lui Vasile Dîncu.

”Dacă stăm în prag de iarnă cu crize suprapuse în domeniul energiei, inflaţiei, securitate, să repornim dialogul politic pentru a face acest lucru, ne înşelăm cu toţii şi cred că putem să pierdem timp preţios, tocmai, pentru a avea o abordare cât mai responsabilă a iernii care va începe în scurt timp. (..) În acest moment continuitate în acţiunea guvernamentală, stabilitate şi responsabilitate sunt lucrurile care ar trebui să definească acţiunea guvernamentală . Nu cred că îşi permite cineva în momentul de faţă o perioadă lungă de negocieri politice sau reaşezare sau schimburi la nivel guvernamental . Acum premierul menţine această linie de ceva vreme, însă de fiecare dată în declaraţiile publice pentru a avea această stabilitate şi continuitate, fluidizare a actului guvernamental, nu cred că vor fi 45 de zile sau să se lungească această perioadă la Ministerul Apărării, deschizând o altă perioadă de negocieri politice ar face bine cuiva”, a spus el.

Ionuţ Stroe a precizat că ”nu înţelege această supărare a social-democraţilor”.

”Până la urmă, decizia le aparţine. Nimeni nu le poate influenţa sau impune un anume nume pentru acest portofoliu. Eu cred că nominalizarea din partea lor trebuie să vină cât mai rapid posibil, dacă nu chiar urgent. Pentru că, vedeţi bine România este parte a unor angajamente militare, ale unor obligaţii asumate în raport cu NATO, mai ales acum când războiul este la graniţele ţării noastre. Portofoliul Apărării trebuie să primească un Ministru titular, iar PSD are toată libertatea în a stabili care sunt criteriile şi care sunt persoanele care califică pentru această funcţie”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL, după demisia lui Vasile Dîncu de la Ministerul Apărării.

Despre scenariul unui interimat mai lung la Ministerul Apărării, Ionuţ Stroe a afirmat că ”nu ne permitem aceste sincope în activitatea acestui Minister şi în acţiunile acestui Minister”.

”Ne dorim o perioadă tranzitorie cât mai scurtă, de asta aşteptăm din partea PSD această nominalizare”, a afirmat Stroe. Purtătorul de cuvânt al PNL a mai arătat că ”încă nu putem să vorbim despre instabilitate guvernamentală sau politică”, după demisia lui Vasile Dîncu.

”Noi ne dorim responsabilitate, noi ne dorim un Guvern funcţional, un Minister al Apărării care, evident, să-şi onoreze cu seriozitate toate angajamentele. De asta, credem că este nevoie, pentru a nu genera tensiuni suplimentare sau ştiu eu alte negocieri politice, care ar putea să afecteze această relaţie, ne dorim un ministru sau o propunere din partea PSD pentru acest portofoliu”, a explicat Stroe.

El a respins şi criticile venite din partea lui Vasile Dîncu privind imposibilitatea de comunicare cu preşedintele Klaus Iohannis.

”Cred că este şi pentru dumneavoastră prima oară când auziţi de asemenea imposibilitate de a comunica cu preşedintele Iohannis. Ceea ce am observat noi sunt anumite opinii, nu tot timpul convergente cu poziţia Statului Român, nu neapărat cu persoana preşedintelui Klaus Iohannis. Opinii care diferă faţă de cele ale premierului, de cele ale şefului statului. Lucruri care, în mod evident, au afectat prestaţia, cel puţin din vedere public, al ministrului Dîncu şi care, la vremea respectivă, au trebuit să fie lămurite public cât şi în discuţii interne”, a spus Stroe. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.