Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a criticat USR, după criticile la legile siguranţei naţionale, arătând că o dezbatere pe o temă majoră, precum securitatea naţională, nu se poate face pe cioturi de text. Despre USR, Stroe a spus că un partid care nu are o agendă, nu mai are preşedinte şi care nu propune nimic a preluat un subiect care nu există, din nou din oportunism.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”O dezbatere pe o temă majoră, precum securitatea naţională, nu se poate face pe cioturi de text şi pe bucăţi de ştiri. Un proiect de lege sau mai multe proiecte de lege, din orice domeniu, care nu au ajuns la o formă matură şi închegată nu pot reprezenta o bază serioasă de discuţii. Am mai văzut, de exemplu, acelaşi model de falsă-discuţie în legătură cu <<încorporarea obligatorie>>. Totul neoficial, doar din zvonuri. Şi nu a ieşit nimic bun de acolo, doar mai multă panică pe fondul unui război”, a scris Ionuţ Stroe pe Facebook.

El arată că ”cei care au răbdare şi cumpătare nu se pot implica într-o discuţie serioasă doar pe texte apărute pe surse”.

”Nu acelaşi lucru îl putem spune despre USR. Un partid care nu are o agendă, nu mai are preşedinte şi care nu propune nimic a preluat un subiect care nu există. Din nou din oportunism. Nu este prima oară când, pentru capital politic ieftin, cei din USR se aruncă gratuit asupra unor subiecte, fără a face măcar o verificare. Pot spune şi afirma orice care susţine un slogan dramatic, fără să-i mai intereseze realitatea”, spune purtătorul de cuvânt al PNL.

Ionuţ Stroe precizează că ”este necesar să avem legi moderne pentru securitatea naţională şi la timpul potrivit vom avea această dezbatere împreună, aşezat, cu propunerile în faţă”.

”Până atunci îi lăsăm pe colegii din opoziţie care nu au alte subiecte să-şi inventeze panici şi să îşi ridice singuri mingi la fileu”, mai spune el.

Deputatul PNL Pavel Popescu, preşedinte al comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, a declarat joi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre legile siguranţei naţionale, că sunt în dezbatere în cadrul coaliţiei şi până la vacanţa parlamentară, vor fi în dezbatere publică şi ar vrea să fie adoptate cu o rapiditate care să ne ducă în punctul acela de securitate de care avem nevoie în această perioadă.

Persoanele fizice şi juridice, precum şi autorităţile şi instituţiile publice vor fi obligate să acorde sprijin SRI la cerere pentru derularea operaţiunilor sale, arată un proiect de lege pentru funcţionarea SRI, aflat în dezbaterea coaliţiei de guvernare relatează G4Media.

Aceste obligaţii nu există în legea actuală de funcţionare a SRI, în vigoare încă din 1992. Conform proiectelor referitoare la securitatea naţională discutate în coaliţie, şeful SRI poate fi demis mai uşor de preşedintele României, dar Parlamentul nu mai poate iniţia demiterea directorului SRI, SRI devine autoritatea naţională în domeniul interceptării comunicaţiilor, procurorii pot intra în sediile SRI pentru a efectua anchetă doar cu aprobarea preşedintelui CSAT, care este şeful statului, iar ofiţerii SRI pot fi audiaţi, percheziţionaţi sau reţinuţi doar de procurori anume desemnaţi.

Mai multe ONG-uri au transmis protestul lor faţă de aceste prevederi, despre care afirmă că fac parte din planurile puterii politice de a oferi impunitate şi puteri sporite agenţilor din serviciile de securitate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.