Purtătorul de cuvânt al USR, deputatul Ionuţ Moşteanu i-a transmis, luni, preşedintelui PSD Marcel Ciolacu, în contextul criticilor privind modificările la Codul Fiscal, că să îi numeşti „tiriplici” pe toţi cei care susţin cota unică, arată că nu înţelegi nimic din economie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Domnule Marcel Ciolacu, câte ore aţi lucrat la privat? Să îi numeşti „tiriplici” pe toţi cei care susţin cota unică, arată că nu înţelegi nimic din economie. Ar fi şi greu, în condiţiile în care primul loc de muncă a fost la vârsta de 34 ani - şi atunci în propria „firmă”. Ar fi şi greu să vrei altceva decât noi taxe, atunci când toată viaţa ai trăit din sinecuri la stat”, scrie Moşteanu pe Facebook. 
 
Purtătorul de cuvânt al USR afirmă că ”mediul privat ţine în spate întreaga economie a statului”, iar ”din banii plătiţi de privaţi, Marcel Ciolacu a încasat salariul zeci de ani”.
 
”Aţi văzut vreo reacţie din partea PNL? Acel partid care încă se pretinde „liberal”, dar e sub papucul socialiştilor. Sugestie: faceţi congres de schimbare a numelui. Scoateţi cuvântul „liberal” din numele partidului”, mai spune Moşteanu. 
 

Liderul PSD Marcel Ciolacu a afirmat, luni, la sediul partidului, înainte de şedinţa conducerii PSD, despre discuţiile din coaliţie privind modificările aduse Codului Fiscal, că s-a săturat ca la fiecare discuţie aşezată să apară tot felul de tiriplici care vin şi îşi dau cu părerea, după ce au distrus România, şi să spună cât de bună e cota unică care nu mai există în România.

El a mai spus că trebuie plafonat preţul la combustibili, iar noile măsuri trebuie adoptate cât mai repede, prin Ordonanţă.

Cu o zi în urmă, fostul premier Florin Cîţu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că în doi ani de zile de guvernare liberală nu s-a vorbit de creşterea taxelor, ci au fost eliminate suprataxe şi supraaccize introduse de PSD în perioada 2017-2019 şi că PSD este la guvernare de 6 luni şi întreg sectorul privat este bulversat pentru că nu ştie ”ce taxe noi mai doresc PSD-iştii să introducă”.

El a susţinut necesitatea refomei pensiilor, salarizării bugetarilor şi reformei în administraţia publică, apreciind că orice politician care nu face reforme este susceptibil de subminarea economiei naţionale. ”Liberalii se gândesc la România de mâine”, a precizat Florin Cîţu, care a lansat şi o provocare pentru liderul PSD Marcel Ciolacu, ”cu mandatele pe masă”: să scadă taxele şi totuşi să crească veniturile la buget, aşa cum au făcut liberalii în 2020 şi 2021.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.