Purtătorul de cuvânt al USR Ionuţ Moşteanu a anunţat că parlamentarii partidului sunt pregătiţi să depună o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei Virgil Popescu, în cazul în care acesta nu va demisiona. Moşteanu a reluat solicitarea USR de a exista o sesiune extraordinară a Legislativului pentru a lua măsuri care să contracareze efectele creşterii preţului la energie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„A scăpat din mână toată partea de liberalizare. Nu a pregătit nimic pentru ce urma să vină. Vedem prin ce trec toţi românii în această perioadă de iarnă. USR va depune o moţiune simplă dacă ministrul Popescu nu îşi depune demisia”, a explicat Ionuţ Moşteanu, luni la Parlament.
 
El a reamintit şi măsurile propuse de USR, într-un proiect de lege, pentru a diminua efectele creşterii preţului la energie.

„Cerem, ca şi săptămâna trecută, o sesiune extraordinară în care să dezbatem în parlament şi să adoptăm măsuri rapide pentru contracararea preţurilor la energie electrică. Sunt măsurile pe care noi le-am propus încă de anul trecut, din octombrie, sunt măsurile cuprinse în acest document de poziţii publice, de politică publică. Sunt soluţiile pe care le-am pus în final şi într-un proiect de lege văzând că sunt ignorate de PSD şi PNL. Şi pe scurt ele spuneau aşa: reducerea TVA la energie, un credit fiscal al preţurilor la energie în perioada aceasta, exceptarea certificatelor verzi în factura de energie electrică şi eliminarea accizei din această factură”, a completat Moşteanu. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.