Fostul purtător de cuvânt al PNL, deputatul Ionel Dancă, afirmă, joi seară, că nominalizarea lui Nicolae Ciuca pentru funcţia de prim-ministru ”nu are nicio legătură cu situaţia de criză politică şi cu pandemia”. ”Este o soluţie militară de guvernare a României, pe care preşedintele Klaus Iohannis şi-a dorit-o de foarte mult timp”, a transmis Dancă.
”Nominalizarea generalului Nicolae Ciuca pentru functia de prim-ministru nu are nicio legătură cu situaţia de criză politică şi cu pandemia”, susţine, joi seară, deputatul PNL Ionel Dancă.
Acesta susţine că ”propunerea lui Ciuca este o soluţie militară de guvernare a României, pe care preşedintele Klaus Iohannis şi-a dorit-o de foarte mult timp”.
Fostul purtător d cuvânt al PNL afirmă că şeful statului ”nu e la prima încercare în care urmăreşte să-l pună pe generalul Ciucă în poziţia de prim-ministru”.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat oficial joi nominalizarea actualului ministru al Apărării Nicolae Ciucă, propus de PNL, pentru funcţia de premier.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.