Ministrul propus al Lucrărilor Publice şi Dezvoltării, Ion Ştefan, afirmă că autorităţile nu pot renunţa la programele de investiţii precum PNDL, întrucât s-ar crea "un mare deranj” în mediul privat. El precizează că "mediul antreprenorial este într-o strânsă simbioză cu investiţiile din sistemul public”, iar dacă se renunţă la investiţiile de acum, în câţiva ani nu vor mai exista firme de construcţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Nu vom finanţa aceleaşi investiţii şi din fonduri europene şi din bani... aş vrea să vă spun, mai devreme aţi spus că ar fi bine să renunţăm la acest program şi să întrerupem investiţiile din România. A întrerupe procesul investiţional din România creăm un mare deranj şi în rândul investitorilor şi antreprenorilor, eficienţa lucrărilor o putem analiza la final, noi suntem în situaţia de a prelua nişte contracte semnate şi urmărim implementarea lor, dacă vorbim despre PNDL 2. Nu avem dreptul să oprim acest nivel de investiţii din România, întrucât creăm mari probleme în mediul privat. Nu putem întrerupe acest program de investiţii. O să ajungem în situaţia ca peste doi ani sau peste trei ani să avem nevoie de constructori şi nu o să-i mai găsim. Mediul antreprenorial este într-o strânsă simbioză cu investiţiile din sistemul public”, a afirmat ministrul Lucrărilor Publice şi Dezvoltării marţi, la audierea din comisiile reunite din Parlament. 
 
În timpul audierilor s-a discutat mult despre plăţile făcute prin PNDL, iar în acest context ministrului i s-a atras atenţia că, în Bacău, spre exemplu, există o cerere de plată din anul trecut care nu a fost achitată. 
 
"Nu sunt cereri de plată din anul 2019 neachitate. Ce vreau să vă spun, că toate cererile de plată neachitate ca urmare a controalelor, ele pot fi achitate cu o altă cerere de plată, UAT-urile trebuie să revină cu o altă cerere de plată, poate unii dintre ei eu remediat neregulile şi trebuie să revină cu altă cerere de plată. Cele din ianuarie au fost achitate astăzi”, a spus Ion Ştefan. 
 
Acesta a precizat că nu există "cereri valide” care să nu fi fost achitate din anul 2019, iar plăţile au fost efectuate în ordinea depunerii cererilor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.