Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi seară, la Varşovia, că interesul comun al celor două ţări în ce priveşte abordarea de tip NATO este securitatea pe Flancul Estic, unde există diferite ameninţări şi o vecinătate dificilă. ”Apărarea începe de acasă”, a spus preşedintele Iohannis, iar împărţirea sarcinilor trebuie să meargă ”inclusiv până la împărţirea sarcinilor financiare”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat într-o vizită oficială de două zile în Polonia, s-a întâlnit, joi, cu omologul său Andrzej Duda cu care a avut discuţii pe teme legate de Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări şi cooperarea în domeniul securităţii.

Joi seară, cei doi au susţinut declaraţii de presă comune în care au detaliat discuţiile purtate şi a vorbit despre continuarea cooperării.

”În general, temele care sunt acum foarte importante pe ordinea de zi a discuţiilor noastre sunt teme de securitate, în mod natural. Mâine ne întâlnim şi cu ceilalţi şefi de stat pentru a discuta în formatul Bucureşti 9, ce avem de discutat în pregătirea Summitului NATO, Summit de luna viitoare, în continuarea celui de anul trecut şi de acum doi ani. Este evident că interesul nostru comun în ce priveşte abordarea de tip NATO este Flancul Estic şi securitatea pe Flancul Estic. Cred că toate lumea ştie care sunt ameninţările, toată lumea cunoaşte vecinătatea dificilă, toată lumea a înţeles că Flancul Estic se compune nu din mai multe părţi care trebuie tratate diferit, ci Flancul Estic se compune din naţiuni care vor împreună să apere Flancul Estic, dar vor evident în acelaşi timp să beneficieze de tot sprijinul celorlalţi membri din NATO”, a spus preşedintele Iohannis.

Acesta a vorbit depsre faptul că ”apărarea începe de acasă, iar împărţirea sarcinilor trebuie să meargă inclusiv până la împărţirea sarcinilor financiare”.

”România a reuşit încă de anul trecut să atingă nivelul anvizajat de 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare; lucru pe care deja îl vedem în practică, mari programe de înzestrare au putut fi demarate şi acestea evident că nu sunt benefice doar României, ci întregii structuri NATO”, a mai spus şeful statului.

Potrivit acestuia, Summitul NATO trebuie să reconfirme, în primul rând, ”solidaritatea şi unitatea aliaţilor”.

”În nucleu NATO se găseşte relaţia transatlantică şi trebuie să o întărim. Pentru NATO acest lucru este vital, cum este vital şi pentru Uniunea Europeană. Din perspectivă practică, aşteptările noastre sunt ca la întâlnirea de nivel înalt de la Bruxelles, luna viitoare, să avem decizii în sprijinul consolidării pe mai departe a posturii de descurajare şi apărare NATO şi să constatăm că avem o creştere a eficienţei Alianţei. Aceste chestiuni le vom discuta mult mai detaliat mâine”, a mai spus Iohannis.

Acesta a adăugat că îşi doreşte un Summit care să ducă la ”rezultate palpabile, concrete”.

”Vrem să intrăm pe discuţii aplicate, pe proiecte regionale, proiecte aşteptate de toţi participanţii la acest Summit. De aceea, după reuşita întâlnirii de anul trecut de la Varşovia, pe care, dragă Andrzej, ai organizat-o în mod excepţional, vrem să facem următorul pas, de aceea intenţionăm să avem împreună cu Summitul celor Trei Mări un format de tip economic, dorim să implicăm efectiv investitorii într-un format de tip forum economic”, a mai spus Iohannis.

Ulterior, acesta a participat împreună cu preşedintele Andrzej Duda la inaugurarea expoziţiei ”Un Centenar al Alianţei – Diplomaţia Româno-Poloneză 1918 – 1939”, dedicată relaţiilor româno-poloneze din perioada interbelică, în contextul aniversării Centenarului României Moderne şi, respectiv, a Centenarului Independenţei Poloniei.

Vineri, cei doi şefi de stat vor prezida Reuniunea la Nivel Înalt a Formatului Bucureşti (B9).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.