Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că societatea civilă trebuie să fie alertă şi în momentul în care apar ordonanţe de urgenţă care n-ar trebui să existe, cum a fost OUG 13, ”să protestăm cu toată fermitatea”. Preşedintele a criticat sistemul ordonanţelor de urgenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Eu cred că una din marile probleme din Constituţia noastră este reprezentată tocmai de posibilitatea absolut necontrolată de a da ordonanţe de urgenţă pe timpul vacanţei parlamentare. Toate partidele au criticat sistemul de ordonanţe de urgenţă, dar odată ajunşi la putere toţi au folosit acest sistem. E contraproductiv şi pericolul constă în faptul că Guvernul poate să dea ordonanţe de urgenţă fără ca cei vizaţi sau cei interesaţi să poată interveni măcar pentru un control de constituţionalitate. Bunăoară, la OUG dată de Guvern, preşedintele nu poate să solicite o verificare de constituţionalitate şi nici cei vizaţi nu pot interveni, cum se poate interveni de exemplu pe procedură parlamentară”, a declarat preşedintele Iohannis.

Şeful statului a spus că trebuie să se termine cu sistemul ordonanţelor de urgenţă: ”Personal, cred că odată şi odată trebuie să tragem linie şi să terminăm cu aceste ordonanţe de urgenţă, fiindcă în practică ştim: aproape toate guvernele le-au folosit cu precădere în vacanţele parlamentare pentru a rezolva probleme cu care poate n-ar fi avut şanse în sesiunea parlamentară”.

”Deci trebuie mare grijă, societatea civilă trebuie să fie alertă şi în momentul în care apar ordonanţe de urgenţă care n-ar trebui să existe, cum a fost de exemplu acea nefericită OUG 13, să protestăm cu toată fermitea împotriva acestei chestiuni”, a susţinut Klaus Iohannis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.