Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, prin mesajul video transmit la Summitului virtual al Democraţiei, organizat miercuri de preşedintele SUA Joseph Biden, că „România este hotărâtă să prevină şi să combată toate fenomenele negative care subminează încrederea democratică, contribuind astfel la construirea rezilienţei democratice”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Sunt onorat să particip la acest Summit dedicat Democraţiei. Îi mulţumesc Preşedintelui Biden pentru punerea la dispoziţie a unei platforme atât de importante. Îmbrăţişăm pe deplin conceptul şi scopul Summitului, întrucât este de datoria noastră să susţinem valorile şi principiile democratice pe care le preţuim cu toţii. De asemenea, coordonarea la nivel global este vitală. România este hotărâtă să prevină şi să combată toate fenomenele negative care subminează încrederea democratică, contribuind astfel la construirea rezilienţei democratice. Rezultatele Preşedinţiei noastre a Comunităţii Democraţiilor pentru perioada 2019-2022 reflectă în mod elocvent hotărârea noastră de a juca un rol activ în acest sens”, a declarat Klaus Iohannis.

În ceea ce priveşte progresul în domeniul drepturilor omului, preşedintele Iohannis a precizat că „o componentă esenţială o constituie asigurarea siguranţei şi securităţii comunităţilor, persoanelor şi instituţiilor împotriva antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură”.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

„Ne angajăm să dedicăm resurse şi programe de pregătire, dar şi să dezvoltăm cele mai bune practici în vederea investigării şi urmăririi penale corespunzătoare în justiţie a infracţiunilor motivate de ură. Sprijinirea participării politice şi a împuternicirii femeilor reprezintă un angajament pe care România şi-l asumă, atât la nivel naţional, cât şi în plan extern. Primul Plan naţional de acţiune al ţării noastre, însoţit de o campanie naţională de conştientizare, va conţine o serie de măsuri privind piaţa muncii, educaţia, echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată, adoptarea deciziilor şi integrarea problematicii de gen”, a completat şeful statului. 

El a mai spus că „o altă prioritate pentru România o constituie prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane, un obiectiv care este imposibil de atins în izolare”

„Ca atare, România se angajează să coopereze cu toţi actorii interni interesaţi, inclusiv societatea civilă. De asemenea, vreau să subliniez că implementarea măsurilor de întărire a capacităţii instituţionale în lupta împotriva corupţiei este esenţială pentru România, nu doar la nivel naţional, dar şi în plan extern. Domenii strategice precum sănătatea şi mediul reprezintă preocupări majore pentru generaţiile viitoare. Permiteţi-mi să închei subliniind că a sosit momentul să ne coordonăm mai bine pentru a construi sisteme mai puternice bazate pe drepturile omului. Iar democraţia oferă cel mai bun climat în acest scop”, a conchis preşedintele Iohannis.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.