Preşedintele Klaus Iohannis atrage atenţia că publicarea decretelor, acte prevăzute de Constituţie, în Monitorul Oficial "nu poate fi blocată sau cenzurată de instituţiile cu atribuţii în această procedură". "Preşedintele României atenţionează că întârzierea publicării în Monitorul Oficial al României a Decretului nr. 1331/2018 referitor la prelungirea mandatului şefului Statului Major al Apărării şi, implicit, împiedicarea producerii efectelor acestui act are grave consecinţe şi atrage răspunderea juridică a tuturor persoanelor implicate", transmite Administraţia Prezidenţială.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Imediat după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Decretul Preşedintelui României nr. 1331/2018, prin care s-a prelungit mandatul şefului Statului Major al Apărării, a fost transmis, în condiţiile Legii nr. 202/1998, secretarului general al Camerei Deputaţilor, în vederea publicării în Monitorul Oficial al României", se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri seară, de Administraţia Prezidenţială.

Conform aceleiaşi surse, Monitorul Oficial al României este publicaţia oficială a statului român, în care se publică actele prevăzute de Constituţie, de Legea nr. 202/1998, precum şi de alte acte normative.

"Publicarea decretelor, acte prevăzute de Constituţie, nu poate fi blocată sau cenzurată de instituţiile cu atribuţii în această procedură. Preşedintele României atenţionează că întârzierea publicării în Monitorul Oficial al României a Decretului nr. 1331/2018 şi, implicit, împiedicarea producerii efectelor acestui act are grave consecinţe şi atrage răspunderea juridică a tuturor persoanelor implicate", mai scrie în comunicat.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că CSAT nu a aprobat propunerea ministrului Apărării pentru şeful Armatei, situaţie care a fost generată de incompetenţa PSD. Preşedintele a anunţat că a semnat decretul de prelungire a mandatului de şef al Statului Major General al Armatei pentru generalul Nicolae Ciucă.
 
Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a declarat, într-o intervenţie telefonică la Digi24, că preşedintele Klaus Iohannis i-a spus că propunerea pentru postul de şef al Statului Major al Armatei este nelegală, însă nu şi de ce. Leş a mai declarat că nu ştie care a fost argumentul legal pentru prelungirea mandatului generalului Ciucă, atât timp cât legea spune că aceasta se face la propunerea ministrului Apărării, cu avizul premierului.
 
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la începutul şedinţei de Guvern, că decretul semnat de către preşedintele Klaus Iohannis pentru prelungirea mandatului şefului Statului Major al Armatei este nelegal şi creează premisele unui conflict juridic de natură constituţională.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.