Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va numi copăcelul pe care l-a plantat miercuri, la evenimentul care închide oficial campania de împădurire „O pădure cât o ţară”, „România de mâine” şi că se va întoarce să vadă dacă a prins rădăcini.
„O să mă întorc. O să îl botez «România de mâine»”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat miercuri ce nume îi va da copăcelului, în contextul în care există o tradiţie în sensul numirii puietului atunci când este plantat.
Şeful statului a participat miercuri la evenimentul care închide oficial campania de împădurire „O pădure cât o ţară”.
Klaus Iohannis a declarat că au fost plantaţi 50 de milioane de puieţi, iar în jur de 3.000 de parcele au fost plantate de la zero, acolo unde nu exista pădure. Şeful statului a adăugat că va susţine astfel de eforturi pentru protejarea, îmbunătăţirea mediului şi combaterea schimbărilor climatice şi pe viitor şi va insista ca viitorul Guvern să aibă astfel de priorităţi.




























