Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, că este o veste bună că Federaţia Rusă şi-a retras trupele de la graniţa cu Ucraina şi aduce lucru duce la o detensionare a situaţiei. De asemenea, el a menţionat că România va face demersuri la NATO şi UE pentru a creşte rezilienţa pe flancul estic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Iohannis a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, în ce măsură retragerea trupelor ruse la graniţa cu Ucraina duce la o detensionare a situaţiei. 
 
“Faptul că s-a încheiat exerciţul militar în Federaţia Rusă şi trupele s-au restras e o veste în sine bună şi duce la o oarecare detensionare. În acelaşi timp  am aflat că foarte mult material care a fost adus acolo rămâne acolo, cum se spune în termeni de specialitate -rămâne prepoziţionat şi evident că situaţia rămâne în continuare tensionată, este nevoie în continuare de multă implicare, eforturi diplomatice şi din partea României vom face demersuri în special la NATO, dar şi la Uniunea Europeană pentru a creşte rezilienţa pe flancul estic”, a afirmat şeful statului. 
 
El a precizat că este imposibil de spus ce va face Federaţia Rusă în continuare. 
 
“E imposibil de spus ce va face Federaţia Rusă în continuare. Ştim că pregăteşte un mare exerciţiu militar pentru toamna acestui an şi cu toţii sperăm că prin măsurile care se iau şi prin intervenţiile pe cale diplomatică, geopolitică, să detensioneze situaţia în zona Mării Negre”, a mai transmis Iohannis.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.