Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, joi, despre termenul pe care i l-a dat PSD pentru a semna remanierile, el răspunzând că social-democraţii sunt sub o oarecare presiune politică şi vorbesc vrute şi nevrute şi că, aşa cum a anunţat, va decide după 1 Decembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cred că dumnealor sunt sub o oarecare presiune politică şi vorbesc vrute şi nevrute. Mie nu poate PSD să-mi dea niciun ultimatum. Eu am spus că după sărbătorile de 1 Decembrie voi analiza aceste chestiuni şi o să vorbim atunci mai mult.”, a declarat preşedintele.

Întrebat dacă ar fi constituţional să respingă propunerile de remaniere, Klaus Iohannis a replicat: ”În opinia mea, din punct de vedere constituţional am dreptul să fac exact ceea ce fac. Eu sunt un preşedinte care respectă ad literam Constituţia. Deci, fiţi siguri că ceea ce fac e constituţional”.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că partidul pe care-l conduce nu va iniţia niciun demers de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, însă referitor la amânarea decisă de acesta cu privire la revocarea a doi miniştri, social-democraţii îi dau termen până săptămâna viitoare, înainte să sesizeze CCR.

”În mod normal, preşedintele României trebuia să procedeze imediat, respectând principiul loialităţii instituţionale, care este un principiu constituţional, să procedeze la revocarea celor doi miniştri şi la numirea celor propuşi. Într-un mod nejustificat, a amânat decizia până după 1 decembrie. Luni o să avem o discuţie în partid, şi cred că e firesc şi în Coaliţie, iar cel mai târziu marţi, dacă nu se întâmplă nimic, trebuie să utilizăm acea cale (sesizarea CCR – n.r.), pentru că nu putem să stăm la a nu ştiu câta încălcare de constituţie de către preşedintele Iohannis şi să nu punem în practică o remaniere pe care premierul a decis-o”, a spus Dragnea.

Anterior, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că va redacta în perioada următoare un proiect pentru o posibilă sesizare a Curţii Constituţionale despre posibilitatea existenţei unui conflict de natură constituţională între Guvern şi preşedintele României, rezultat din refuzul şegului statului de a revoca doi dintre miniştrii propuşi pentru remaniere şi de numirea altora noi. Toader a afirmat că lunea viitoare va prezenta proiectul, iar ”cei care au competenţele de a decide vor decide dacă vor sesiza sau nu CCR”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.