Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că protestul se asociază în mod normal într-o democraţie cu opoziţia sau cu societatea civilă nemulţumită de guvernare, iar mitingul pe care îl va organiza PSD sâmbătă seara i se pare ”o abordare caraghioasă şi pur populistă”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Mitingurile sunt o formă de protest şi protestul se asociază în mod normal într-o democraţie cu opoziţia sau cu societatea civilă nemulţumită de guvernare. În nicio societate normală miting de protest nu se asociază cu cei de la putere. Cei de la putere au Guvernul, au Parlamentul, au toate instrumentele pentru a rezolva problemele ţării. Ultima metodă este cea a protestului. Mi se pare o abordare caraghioasă şi pur populistă”, a declarat preşedintele Iohannis.

Mitingul organizat de PSD va avea loc în 9 iunie de la ora 20:00, în Piaţa Victoriei, şi va avea ca temă apărarea democraţiei şi a statului de drept, a afirmat luni, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional, liderul partidului, Liviu Dragnea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.