Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul Anului Nou evreiesc în care urează pace şi prosperitate tuturor membrilor comunităţii evreieşti din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mesajul i-a fost prezentat preşedintelui Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Aurel Vainer, de către Sergiu Nistor, consilier prezidenţial la Departamentul Cultură, Culte şi Centenar, în cadrul ceremoniei de duminică seară dedicate Anului Nou Evreiesc - Roş Haşana.

„Cu prilejul Sărbătorii Roş Haşana, îmi face o deosebită plăcere să vă adresez un călduros «Shaná Tová», însoţit de cele mai bune urări de pace şi prosperitate, dumneavoastră şi tuturor membrilor comunităţilor evreieşti din România. Este în spiritul acestei tradiţii iudaice ca, la început de an evreiesc, să ne îndreptăm gândul către Dumnezeu, să reflectăm la valorile care ne aduc laolaltă şi să facem planuri pentru viitor”, a transmis Iohannis.

El le-a urat evreilor din România ca Anul Nou să fie un prilej de bucuriel în sânul familiilor lor.

”Fidelitatea faţă de chemarea lui Dumnezeu, respectul faţă de suferinţa înaintaşilor, răspunderea faţă de alegerile noastre şi datoria de a ne împăca cu semenii, toate acestea configurează semnificaţia sărbătorii Noului An Evreiesc, care începe sub semnul restaurării omului prin credinţă, prin solidaritate”, se mai spune în mesajul lui Iohannis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.