Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că ”coaliţia lucrează în condiţii extrem de grele”, având în vedere pandemia care a complicat toate procedurile. ÎN acest context, preşedintele consideră că coaliţia şi Guvernul Cîţu fac faţă bine acestei perioade.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Coaliţia lucrează în condiţii extrem de grele. Nu am avut o astfel de criză pandemică de mai bine de 100 de ani şi trebuie să fim conştienţi de profunzimea acestei crize, care complică toate procedurile administrative. După părerea mea, Coaliţia şi Guvernul Cîţu fac faţă bine aceste perioade, au avut grijă ca economia României să nu se prăbuşească, au avut grijă să avem suficiente locuri în spitale pentru ca cei bolnavi să fie trataţi, au avut grijă să avem buget pentru anul acesta şi toate lucrurile acestea trebuie apreciate la justa lor valoare. În paralel, s-a reuşit să se lucreze pe PNRR, care va fi updatat, şi care, cu siguranţă, va aduce un plus semnificativ pe zona de investiţii şi reforme. Deci evaluarea mea, sub linie, este una pozitivă”, a declarat, joi, preşedintele Iohannis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.