Preşedintele Klaus Iohannis a acuzat din nou PSD miercuri că, în contextul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei, încearcă să saboteze şi să pună piedici, calificând situaţia de la dezbaterea moţiunii de cenzură a PSD, unde nu a fost întrunit cvorumul de lucru, drept una care a frizat ridicolul. El şi-a exprimat speranţa ca PSD-iştii să ia în serios această lecţie. Referindu-se la accidentul în care a fost implicată maşina în care se afla ministrul Transporturilor Lucian Bode, preşedintele a afirmat că putem trage cel puţin două concluzii: că nu e bine să te grăbeşti şi se vede nevoia dezvoltării infrastructurii. Iohannis a declarat că a discutat cu membrii PNL în legătură cu traseismul politic şi le-a spus că nu este de acord. El a făcut un nou apel la responsabilitate în contextul pandemiei de COVID-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Iohannis, întrebat despre livrarea măştilor pentru persoanele defavorizate: Autorităţile vor face ce scrie în contract/ Cu siguranţă se vor găsi soluţii, şi la Guvern, şi administraţiile locale

Preşedintele Iohannis, despre traseismul politic: Eu sunt împotriva traseismului politic, am avut întâlniri cu foşti colegi, colege din PNL şi le-am spus acest lucru

”Eu sunt împotriva traseismului politic, am avut întâlniri cu foşti colegi, colege din PNL şi le-am spus acest lucru. Cazuri punctuale au apărut. Eu sunt împotriva traseismul politic şi sper să prind vremea când acest traseism nu se mai practică. Probabil se va ţine cont din ce în ce mai mult. Speranţa mea e ca cel mai importat partid să dea un exemplu de urmat şi în acest domeniu”, a declarat preşedintele, întrebat în legăturp cu acceptarea în PNL a unor membri PSD.

Klaus Iohannis, despre accidentul în care a fost implicată maşina ministrului Transporturilor: Putem trage cel puţin două concluzii: că nu e bine să te grăbeşti şi se vede nevoia dezvoltării infrastructurii.

”E regretabil că se întâmplă un accident. Putem trage cel puţin două concluzii,: că nu e bine să te grăbeşti şi se vede nevoia dezvoltării infrastructurii. Din toată discuţia, partea bună e că nu a fost nimic grav rănit. Autorităţile competente vor face investigaţiile de rigoare”, a declarat preşedintele, întrebat despre accidentul în care a fost implicată în judeţul Argeş maşina în care se afla ministrul Transporturilor Lucian Bode.

El a respins ideea unei comparaţii cu accidentul în care a fost implicată coloana în care se afla maşina ministrului Gabriel Oprea, accident soldat cu moartea poliţistului Bogdan Gigină.

”Cu greu pot fi comparate aceste două speţe. Ne amintim cu tristeţe de evenimentul în care un poliţist a murit în urma unui accident. Încă nu e finalizată speţa. Acum nu a fost vorba de nicio coloană. Ministrul a mers cu maşina pusă la dispoziţie de SPP. Dacă cineva a greşit, vom afla. Să se lămurească circumstanţele accidentului. Ministrul a fost pe banchetă în spate. Până nu avem datele nu e bine să speculăm”, a previzat preşedintele.

Klaus Iohannis, despre faptul că România este pe primul loc la decesele cauzate de Covid: Nu am stat rău la controlul epidemiei până când PSD a tărăgănat adoptarea legii carantinei

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, întrebat despre faptul că România este pe primul loc la decesele cauzate de Covid, că ţara noastră a controlat epidemia, ”până când PSD a tărăgănat adoptarea legii carantinei”. 

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă a discutat cu ministrul Nelu Tătaru despre rata mare a deceselor cauzate de coronavirus în România şi a afirmat: ”Am discutat şi în ultimele zile şi pe tot parcursul pandemiei. Datele sunt îngrijorătoare şi din acest motiv repet ca oamenii să aibă grijă să poarte mască, să păstreze distanţa, să se spele pe mâini. E evident că doar aceste lucruri ne protejează. Dacă nu vreţi să ajungeţi la spital feriţi-vă de boală”.

Şeful statului a afirmat că statisticile pe două săptămâni arată o creştere a îmbolnăvirilor la noi.

”Dacă ne uităm de când a început pandemia, nu stăm cel mai rău”, a mai declarat Iohannis.

Întrebat dacă autorităţile au vreo vină, Iohannis a răsuns: ”Cu vina autorităţilor am mai discutat-o şi ne putem reaminti că nu am stat rău la controlul epidemiei până când PSD a tărăgăat adoptarea legii carantinei. Atuci un număr mare de persoane s-au infectat. S-a indus ideea că această boală nu e periculoasă. Acum plătim preţul pentru asta”.

 
”Am asistat luni la o situaţie care a frizat ridicolul. S-a aşteptat întrunirea cvormului pentru dezbaterea şi votarea acelei moţiuni de cenzură neavenite. Cei care au iniţiat nu au fost în stare să asigure prezenţa în sală a propriilor parlamentari. E cinică şi iresponsabilită depunerea unei moţiuni de cenzură. Toate eforturile, pentru combaterea pandemiei. După eşecul de luni, mă întreb cui i-a folosit această discuţie a PSD-ului care pur şi simplu nu îşi poate stăpâni setea de putere. Ce pot aştepta românii de la un partid care acţionează doar pentru proprii membrii. Mulţumesc partidelor care nu s-au alăturat unor interese strict electorale”, a declarat Iohannis.
El şi-a exprimat speranţa ca PSD-iştii să ia în serios această lecţie.
 
”În România politica nu se mai poate face urmîărind doar mizele mărunte de partid. Unii liderii PSD induc ideea depunerii unei noi moţiuni. Încetaţi cu aceste jocuri cinice care nu fac decât să provoace neîncredere. Criza sanitară pe care o traversăm a generat reacţii în lanţ care a arătat eşecul instituţional acestui mod de a face politică, specific ultimilor 30 de ani, patentat de PSD”, a punctat Iohannis.

Iohannis: Dragi români, continuaţi să fiţi responsabili. Virusul, în absenţa unui vaccin, are o singură barieră - protecţia personală

”Am înregistrat noi cifre îngrijorătoare, atât în ceea ce priveşte cazurile noi de infectare, cât şi numărul persoanelor internate la ATI şi al deceselor.  Transmit condoleanţe familiilor îndoliate de pierderea celor dragi. În contextul unor noi măsuri de relaxare de la 1 septembrie, fac un nou apel: Dragi români, continuaţi să fiţi responsabili. Virusul, în absenţa unui vaccin, are o singură barieră - protecţia personală - masca, distanţa spălarea pe mâini.  Guvernul a luat măsuri, sigur, nu este totul perfect, pot fi recunoscute şi corectate acele erori”, a declarat preşedintele.

În toate ţările sistemele de sănătate au fost supuse unei presiuni extreme, România nu a făcut excepţie.

”Mulţumesc cadrelor medicale pentru profesionalismul lor. Fac apel la personalul medical să continue munca începută, să menţină dotarea spitalelor la un nivel ridicat petnru a avea tot ce este nevoie pentru îngrijirirea persoanelor bolnave.

Autorităţile fac tot posibilul pentru a găsi rezolvările.”, a menţionat Iohannis.

 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.